Marea lichidare la companiile de stat – Ivan: Sunt total excluse companiile pe profit, care sunt listate

Companiile care sunt pe profit, care sunt listate la bursă şi care au cifre foarte bune sunt excluse din procesul de reformă, ele trebuie să-şi facă treaba mai departe şi nu vreau să le încurcăm, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
AGERPRES - mar, 25 nov. 2025, 14:32
Marea lichidare la companiile de stat - Ivan: Sunt total excluse companiile pe profit, care sunt listate

„În momentul de faţă sunt mai multe jaloane care impactează tot ce înseamnă segmentul de guvernanţă corporativă a companiilor. Ieri (luni, n.r.) a avut loc o discuţie la Guvern cu privire la reforma mai multor companii de stat. Am început o analiză şi la nivelul ministerului care este destul de clară, bazată pe câteva principii referitoare la datoria faţă de bugetul de stat, la productivitatea acestor companii, la indicatorii tehnico-financiari. Pentru o parte dintre ele, aveam de gând oricum să intrăm în acest proces de reorganizare, restructurare şi aşa mai departe. În momentul de faţă vorbim despre acest proces doar la companiile care au probleme şi care au situaţii financiare dificile şi care nu au neapărat o perspectivă de dezvoltare. Ceea ce vreau să fie clar, din acest proces sunt total excluse companiile care sunt pe profit, care sunt listate la bursă şi care au cifre foarte bune care trebuie să-şi facă treaba mai departe – şi nu vreau să le încurcăm în acest proces, în care unele şi-au triplat chiar cifra de afaceri şi dau exemplu Romgaz, Hidroelectrica care a crescut foarte bine, Electrica – şi aşa mai departe”, a menţionat Bogdan Ivan, la Ediţia a 7-a a Romanian International Energy Conference (RIEC) 2025, organizată de Federaţia Patronală a Energiei (FPE), scrie Agerpres.

Citeşte şi

Potrivit acestuia, 28 noiembrie este termenul limită stabilit pentru Jalonul 121, pentru toate companiile din România, care trebuia să fie îndeplinit încă din trimestrul III al anului 2022 şi nu a fost îndeplinit până în momentul de faţă.

„Am demarat proceduri la toate aceste companii care nu aveau îndeplinite respectivele ţinte agreate în PNRR. În momentul de faţă pot să vă spun că peste 90% dintre ele cu siguranţă că vor fi finalizate în acord cu solicitările Comisiei Europene, până în data de 28 noiembrie. Sunt situaţii litigioase la o parte dintre ele. (…) Am purtat discuţii punctuale, am tratat chirurgical fiecare din aceste situaţii pentru că sunt elemente care nu depind nici de autoritatea tutelară şi nici de companie, de exemplu situaţia în care apar contestaţii în instanţă pe care nu pot să le controlez”, a adăugat ministrul.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că reforma companiilor de stat are ca obiective două direcţii prioritare, respectiv eliminarea conducerilor interimare de la toate companiile de stat, fiind un jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026, şi restructurarea a cel puţin trei companii până la 31 august 2026.

„Reforma nu este un exerciţiu tehnic, ci un proces real, etapizat pe care îl pornim acum. Ne-am propus să începem cu 10 companii, e ca un proiect pilot în care vom testa acest flux de lucru. Aceste 10 companii urmează să fie selectate, încă n-au fost selectate, în urma unui proces de consultare cu cele două ministere, Transporturi şi Energie. Urmează în cursul acestei săptămâni să definitivăm această listă. Ceea ce ştiu este că vom avea patru companii de la nivelul energiei şi şase din transporturi. Cam acestea sunt informaţiile principale despre ceea ce am discutat astăzi şi ceea ce am convenit astăzi în cadrul comitetului”, a menţionat vicepremierul Oana Gheorghiu.

Reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi specialişti în energie discută marţi despre perspectivele europene asupra domeniului, colaborarea şi integrarea regională, politicile ce redesenează traiectoria naţională şi proiectele de ţară care consolidează securitatea şi dezvoltarea energetică a României.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpire uriașă în benzinării, azi, cea mai mare de la începutul războiului din Iran
Scumpire uriașă în benzinării, azi, cea mai mare de la începutul războiului din Iran
Prețurile carburanților au crescut și azi, pentru a patra zi la rând și pentru a 12-a oară de la începutul războiului din Iran. Scumpirea de azi este însă cea mai mare de când a început......
Israel – Explozii deasupra Ierusalimului după un nou atac cu rachete al Iranului
Israel – Explozii deasupra Ierusalimului după un nou atac cu rachete al Iranului
Mai multe explozii s-au auzit deasupra Ierusalimului în noaptea de joi spre vineri, după ce Israelul a raportat o nouă ...
Război în Orientul Mijlociu. Noi atacuri ale Iranului în Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrein şi Arabia Saudită
Război în Orientul Mijlociu. Noi atacuri ale Iranului în Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrein şi Arabia Saudită
Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Kuweitul au afirmat vineri, în comunicate separate, că răspund unor atacuri cu rachete, ...
Nicuşor Dan: Când petrolul va circula prin conducta Drujba, împrumutul pentru Ucraina este deblocat
Nicuşor Dan: Când petrolul va circula prin conducta Drujba, împrumutul pentru Ucraina este deblocat
Când petrolul va începe să circule prin conducta Drujba, împrumutul pentru Ucraina este deblocat, a afirmat, vineri, ...