Meleşcanu: Nu sunt români implicaţi în catastrofa din Grecia

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, miercuri dimineaţă, că informaţiile furnizate autorităţilor române arată că nu există români afectaţi în urma incendiilor violente din Grecia, soldate cu cel puţin 74 de morţi şi 187 de răniţi.
Economica.net - mie, 25 iul. 2018, 06:23
Meleşcanu: Nu sunt români implicaţi în catastrofa din Grecia

„Din toate informaţiile pe care le avem, nu există cetăţeni români implicaţi în această catasrofă naturală. Am creat o legătură permanentă între ambasada României şi ministerul elen de Externe. Este un cerc de WhatsApp în care urmează să primim informaţii. Când le vom avea, vom comunica în cel mai scurt timp”, a afirmat Teodor Meleşcanu, la Digi24.

Ministrul a mai spus că până la această oră nu au existat apeluri de ajutor din partea românilor aflaţi în vacanţă sau stabiliţi în Grecia.

El a mai spus că MAE nu are „o statistică exactă” a românilor stabiliţi în Attica, zonă puternic afectată de incendii.

De asemenea, Ministerul Apărării a anunţat că cele două aaeronave pe care România le pune la dispoziţia autorităţilor elene sunt pregătite să plece spre Grecia.

Astfel, aeronavele Forţelor Aeriene Române şi cei aproximativ 20 de militari – membri ai echipajelor şi personal auxiliar – vor decola spre Grecia în jurul orei 10.00, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Aeronava C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum şi aeronava C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, sunt puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale în cadrul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene care coordonează răspunsul la dezastrele naturale şi provocate de om la nivelul UE, permiţând acordarea asistenţei coordonate, eficace şi rapide în sprijinul populaţiilor afectate.

Catalogat drept o „tragedie naţională” de către presa elenă, dezastrul a început luni după-amiaza, după ce incendiul a izbucnit pe muntele din apropierea Pendeli şi a fost alimentat de rafale de vânt de 100 de kilometri pe oră, răspândindu-se rapid şi invadând Mati, la 40 de kilometri Atena, şi arzând sute de locuinţe.

Te-ar mai putea interesa și
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, a anunţat, vineri, Ministerul Culturii. ...
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% ...
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
În viața de zi cu zi, am ajuns să ne obișnuim cu ideea că aproape orice greșeală poate fi reparată. Ștergem un mesaj ...
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Vicepreşedinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoţită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând ...