Metroul de Otopeni: ministrul Transporturilor promite că va fi gata în doi ani, indicatorii tehnico-economici ai Magistralei 6 arată patru ani

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, i-a promis premierului Mihai Tudose că linia de metrou spre Aeroportul Otopeni va fi gata până la Campionatul European de fotbal din 2020, adică în doi ani, dacă în vară reuşeşte să atribuie contractul de execuţie. Pe de altă parte, indicatorii tehnico-economici ai Magistralei 6 prevăd o durată a lucrărilor de patru ani.
Economica.net - joi, 21 dec. 2017, 21:59
Metroul de Otopeni: ministrul Transporturilor promite că va fi gata în doi ani, indicatorii tehnico-economici ai Magistralei 6 arată patru ani

Declaraţiile Ministrului Transporturilor Felix Stroe, conform cărora metroul de Otopeni va fi gata în 2020, au fost taxate imediat de către reprezentanţii Asociaţiei Metrou Uşor.

„Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin domnul ministru Felix Stroe, ne anunţă că M6 va fi gata în exact doi ani! Mai precis, a anunţat că pe 27 decembrie depune documentaţia pentru finanţarea europeană a proiectului”, spun reprezentanţii Asociaţiei Metrou Uşor.

Ei arată că, în cel mai optimist caz, licitaţia durează şase luni şi se ajunge în iunie 2018.”Stroe se angajează să fie totul gata pentru Euro 2020 (campionatul european de fotbal, care începe în iunie 2020). Adica fix doi ani de la „nimic” până „la cheie”. Adăugaţi pe listă şi exproprierile ce trebuie realizate”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.

Aceştia adaugă că, în scenariul pesimist, abia etapele birocratice vor fi gata până în 2020, urmând ca „prima sapă” să fie dată undeva odată cu începerea campionatului european.

„Una peste alta, considerăm că este o declaraţie absurdă şi iresponsabilă„, conchid reprezentanţii Asociaţiei Metrou Uşor.

Estimarea ministrului Felix Stroe este contrazisă chiar de către indicatorii tehnico-economici ai proiectului, aprobaţi anul trecut în Guvern.

Conform documentului menţionat, durata de execuţie a lucrărilor este de 48 de luni. Deci, metroul de Otopeni nu are cum să fie gata până în 2020, ci abia în 2022. Şi asta dacă până în vara anului viitor va avea constructor şi nu vor fi alte piedici.

În vederea realizării exproprierilor, Metrorex a scos la licitaţie pe 5 decembrie un contract estimat la 2 milioane de lei pentru servicii de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în fata instantelor judecătoreşti.

Magistrala 6 realizează extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ Bucureşti. Noul tronson va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor.

Linia nouă de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni.

Pentru pregătirea şi implementarea proiectului a fost semnat un acord de împrumut (martie 2010), între Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA), în valoare de 41,87 miliarde Yeni (circa 320 de milioane de euro). Valoarea împrumutului asigură finanţarea serviciilor de consultanţă, proiectare, supervizare lucrări şi parţial valoarea lucrărilor pentru execuţia structurii de rezistenţă (33%).

Termenul estimat de începere a lucrărilor este a doua jumătate a anului 2018, iar durata de execuţie este de 48 de luni. Proiectul este inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov şi are un cost estimat la 1,3 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...