Metroul de Otopeni: Stadiul lucrărilor a ajuns în martie la 63% pe secțiunea sudică și la 28% pe cea nordică

Luna martie a adus progrese semnificative în execuția lucrărilor pentru Magistrala 6 de metrou. Se avansează atât pe tuneluri, cât și la structurile stațiilor de pe întreg traseul, anunță Metrorex în Jurnalul de șantier al M6.
Anemona Andone - S, 04 apr. 2026, 10:20
Metroul de Otopeni: Stadiul lucrărilor a ajuns în martie la 63% pe secțiunea sudică și la 28% pe cea nordică

🚇📍 SECȚIUNEA SUD – tronsonul 1 Mai – Tokyo:

📊 Procent total de realizare structură de rezistență: 63%.

🚇 TBM „Sfânta Maria”, care forează tunelul Liniei 2 între Gara Băneasa și Piața Montreal, a excavat peste 2358 metri liniari și a montat 1569 de inele de tunel. Până la Piața Montreal mai are de parcurs aproximativ 476 de metri liniari.

🚇 TBM „Sfânta Ana” se află în mentenanță la Gara Băneasa, după ce a realizat aproximativ 2 km de tunel pe Linia 1, excavând până în prezent 2006 metri liniari și montând 1338 de inele de tunel. Până la Piața Montreal va avea de parcurs 828 de metri liniari.

✅ La viitoarea stație de metrou Tokyo s-au excavat peste 75.400 metri cubi și s-au turnat peste 12.300 metri cubi de beton. Procent de realizare structură de rezistență: 65%.

✅ Pentru viitoarea stație Aeroport Băneasa s-au excavat peste 52.700 metri cubi și s-au turnat peste 10.200 metri cubi de beton. Procent de realizare structură de rezistență: 82%.

✅ La viitoarea stație de metrou Gara Băneasa au fost realizați toți cei 194 de piloți pentru Accesul A și 176 de piloți pentru Accesul B. Procent de realizare structură de rezistență: 73%.

✅ La viitoarea stație de metrou Piața Montreal au fost excavați peste 53.400 de metri cubi și s-au betonat peste 6.100 metri cubi. Procent de realizare structură de rezistență: 76%.

✅ La viitoarea stație Expoziției s-au excavat aproape 75.000 metri cubi și s-au betonat peste 11.600 de metri cubi. Procent de realizare structură de rezistență: 76%.

✅ Pentru viitoarea stație de metrou Pajura s-au executat 287 de piloți pentru Accesul B și s-au excavat peste 16.800 metri cubi. Procent de realizare structură de rezistență: 52%.

✅ La stația de metrou 1 Mai (existentă) continuă lucrările de relocare a utilităților neprevăzute și execuția elementelor structurale necesare joncțiunii cu Magistrala 4. Procent de realizare structură de rezistență: 33%.

🚇📍 SECȚIUNEA NORD – tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni:

📊 Procent total de realizare structură de rezistență: 28%.

✅ La viitoarea stație de metrou Washington au continuat lucrările de deviere a rețelelor electrice, telecomunicațiilor și iluminatului public, necesare pregătirii execuției structurii de rezistență. Procent de realizare structură de rezistență: 15%.

✅ La viitoarea stație Paris au continuat lucrările de deviere a utilităților, organizare a amplasamentului, precum și execuția structurii de rezistență și a acceselor. Procent de realizare structură de rezistență: 17%.

✅ La viitoarea stație Bruxelles s-au realizat lucrări de mobilizare și pregătire a șantierului, devieri de utilități și lucrări specifice structurii de rezistență, Procent de realizare structură de rezistență: 8%.

✅ Pentru stația Otopeni au continuat lucrările de execuție a elementelor structurale, inclusiv grinzi de ghidaj, sprijiniri și pereți mulați. Procent de realizare structură de rezistență: 35%.

✅ La stația Ion I.C. Brătianu s-au realizat lucrări de structură la nivelul acceselor și pregătiri pentru execuția pereților casetei. Procent de realizare structură de rezistență: 78%.

✅ La viitoarea stație Aeroport Otopeni s-au realizat lucrări structurale la nivelul radierului și al elementelor verticale, precum și lucrări de excavație pentru continuarea execuției. Procent de realizare structură de rezistență: 35%.

Metroul de Otopeni, 12 stații și 12 trenuri noi

Magistrala M6  va avea un traseu de 14,2 km de cale dublă, pe care vor circula 12 trenuri noi, moderne și va cuprinde 12 stații.

Secțiunea Sud reprezintă segmentul cuprins între stațiile 1 Mai (existentă) – Tokyo și este construită de către asocierea Alsim Alarko – Makyol.

Secțiunea Nord, Tokyo – Aeroport Henri Coandă, a fost contractată cu asocierea Gulermak – Somet.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de criză din energie, în care la limită pot fi făcute deconectări la marii consumatori, se prelungește cu o lună. Prognoze proaste pentru apă și vânt, consum crescut seara
Situația de criză din energie, în care la limită pot fi făcute deconectări la marii consumatori, se prelungește cu ...
Guvernul va prelungi cu o lună situaia de criză din energie, pentru că situația de pe Dunăre nu se înbunătățește, prognoza de vânt nu este grozavă, energia fotovoltaică va avea un aport......
Trump negociază preluarea mai multor zăcăminte petroliere din Venezuela de către SUA (presă)
Trump negociază preluarea mai multor zăcăminte petroliere din Venezuela de către SUA (presă)
Guvernul Trump negociază cu Venezuela o posibilă preluare de participaţii de către Statele Unite în mai multe zăcăminte ...
Mai este puţin până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, anunţă Nicușor Dan
Mai este puţin până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, anunţă Nicușor Dan
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat joi seară, la Chişinău, că "mai este doar puţin" până când Republica ...
Şase consecinţe după şase luni de război în Iran – analiză Reuters
Şase consecinţe după şase luni de război în Iran – analiză Reuters
La şase luni după ce Statele Unite şi Israelul au lansat atacuri asupra Iranului, războiul pe care preşedintele Donald ...