Mii de zboruri au fost anulate și amânate în sudul SUA ca urmare a unei furtuni puternice

Peste 3.000 de zboruri au fost anulate vineri şi alte mii au fost amânate din cauza unei furtuni de iarnă în sudul Statelor Unite, potrivit companiilor aeriene şi site-ului FlightAware, transmite France Presse, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 11 ian. 2025, 11:27
Mii de zboruri au fost anulate și amânate în sudul SUA ca urmare a unei furtuni puternice

Personalul Delta Airlines speră să revină la un program normal sâmbătă, a afirmat compania într-o declaraţie.

Vremea de iarnă mai rea decât se aştepta la Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson Atlanta din Georgia a determinat închiderea tuturor celor cinci piste pentru mai mult de două ore vineri dimineaţă”, a anunţat compania.

Dallas Fort Worth (Texas) şi Charlotte Douglas (Carolina de Nord) au fost, de asemenea, afectate de vremea nefavorabilă, peste 1.200 de zboruri fiind anulate din şi către aceste două aeroporturi.

Statele Unite s-au confruntat deja cu o furtună de iarnă majoră la începutul acestei săptămâni, care s-a abătut asupra centrului şi estului ţării, ucigând cel puţin cinci persoane şi provocând sute de anulări de zboruri.

Temperaturile au scăzut până la minus 18°C pe alocuri şi zeci de mii de oameni au rămas fără electricitate.

Sursa foto: Captură video YouTube.com

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal – Profit net în creştere cu 16% la 9 luni
Oil Terminal – Profit net în creştere cu 16% la 9 luni
Oil Terminal a înregistrat, la 30 septembrie 2026, un profit brut în valoare de 28,045 milioane de lei, în creştere cu peste 15% faţă de cel raportat în perioada similară a anului trecut, în......
Lancome și Notino ajung la a treia colaborare. Cum se schimbă relația dintre brandurile de beauty și marii retailer
Lancome și Notino ajung la a treia colaborare. Cum se schimbă relația dintre brandurile de beauty și marii retailer
Lancôme și Notino au ajuns la a treia colaborare, printr-o campanie europeană desfășurată în opt piețe și construită ...
Premieră pentru România la Barcelona: URBIO, companie fondată la Iași, învinge Coreea de Sud, Spania și Olanda la World Smart City Awards 2026
Premieră pentru România la Barcelona: URBIO, companie fondată la Iași, învinge Coreea de Sud, Spania și Olanda la World ...
O companie fondată la Iași în urmă cu 13 ani devine prima din România premiată la World Smart City Awards, cea mai ...
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Primăria Municipiului București a pus în consultare publică Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București ...