Ministerul Dezvoltării alocă peste 274 de milioane de lei Primăriei Municipiului Iași pentru modernizarea sistemului de termoficare

Două proiecte strategice pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare din Iaşi vor beneficia de o finanţare de peste 274 de milioane de lei, potrivit unui ordi al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 iun. 2025, 16:24
Ministerul Dezvoltării alocă peste 274 de milioane de lei Primăriei Municipiului Iași pentru modernizarea sistemului de termoficare

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Primăria Iaşi, proiectele vizează modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, extinderea sau înfiinţarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, în cadrul Programului Naţional „Termoficare”.

Aceeaşi sursă precizează că documentul include şi cofinanţarea a două importante proiecte de modernizare a sistemului centralizat de termoficare din municipiul Iaşi.

Primul proiect se referă la instalarea de noi echipamente de producere a energiei termice utilă în cogenerare la CET I Iaşi. Instalaţia de cogenerare de înaltă eficienţă cuprinde motoare pe gaz, flexibile, cu capacitatea nominală totală de 21 MWt. Cazanele propuse spre livrare vor fi capabile să opereze cu combustibil gazos de tip gaz natural, în componenţa căruia se poate regăsi un conţinut de până la 20% volum de hidrogen. Cazanele propuse vor putea fi echipate în viitorul apropiat cu arzătoare care să permită utilizarea unui gaz natural în amestec, cu un conţinut mai ridicat de hidrogen de până la 100%.

Contribuţia Ministerului Dezvoltării din Fondul de Mediu este de 119.483.604,31 de lei, iar valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 192.785.273,36 de lei.

Cel de-al doilea proiect vizează conversia CET II Holboca de pe huilă pe gaze naturale, prin instalarea a opt grupuri de cogenerare H2 Ready, fiecare cu capacitatea de 3,52 MWt. Această investiţie, împreună cu celelalte echipamente de cogenerare de la CET I Iaşi, vor asigura producerea a peste 80% din energia termică în cogenerare combinată cu resurse regenerabile începând cu anul 2028.

Contribuţia Ministerului Dezvoltării de la bugetul de stat este de 154.564.635,36 de lei, iar valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 249.269.226,35 de lei.

Sursa foto: Cet-iasi.ro

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunaru: 50 de milioane de euro pentru creşterea competitivităţii mediului de afaceri şi dezvoltare în zona de nord-est
Cărbunaru: 50 de milioane de euro pentru creşterea competitivităţii mediului de afaceri şi dezvoltare în zona de nord-est
Guvernul finanţează creşterea competitivităţii mediului de afaceri şi dezvoltarea regională în zona de nord-est printr-un nou instrument financiar, în valoare totală de 50 de milioane de......
Pregătirea bugetului pentru 2027: Ministerul Finanțelor a prezentat în Guvern stadiul centralizării datelor pentru bugetul pe 2027 care trebuie finalizate pe 13 noiembrie
Pregătirea bugetului pentru 2027: Ministerul Finanțelor a prezentat în Guvern stadiul centralizării datelor pentru bugetul ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat, astăzi, 12 noiembrie, în ședința de Guvern o informare privind ...
Finlanda va bloca vizele de intrare pe teritoriul său pentru sportivii ruşi, anunţă ministrul de Externe
Finlanda va bloca vizele de intrare pe teritoriul său pentru sportivii ruşi, anunţă ministrul de Externe
Guvernul finlandez urmează să interzică intrarea sportivilor ruşi în ţară, considerându-i o potenţială ameninţare, ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,255 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni ...