Ministerul Justiţiei, împrumut de peste 200 milioane euro de la BDCE pentru modernizarea infrastructurii penitenciarelor

Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum al Ministerului Justiţiei pentru contractarea unui împrumut de la BDCE, în valoare de 223 milioane de euro, pentru modernizarea infrastructurii penitenciarelor din România, a precizat purtătorul de cuvând al Executivului, Nelu Barbu.
Economica.net - mie, 07 mart. 2018, 15:19
Ministerul Justiţiei, împrumut de peste 200 milioane euro de la BDCE pentru modernizarea infrastructurii penitenciarelor

„Un Memorandum propus de Ministerului Justiţiei privind acordul de principiu pentru contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în valoare de până al 223 milioane de euro în vederea sprijinirii proiectului Investiţii în infrastructura penitenciarelor. Acest proiect presupune realizarea a patru unităţi distincte din cadrul sistemului de penitenciare, anume: penitenciarul P47 Berceni, Unguriu, Centrul de formare profesională şi recuperarea capacităţii de muncă Rodbav şi Institutul Naţional de Administrare Penitenciare administrate în prezent sau care vor fi administrate în viitor după realizarea lor de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor – o instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei”, a declarat Nelu Barbu după şedinţa Guvernului.

El a mai spus că un alt memorandum al Ministerului Justiţiei a vizat încheierea unui acord de principiu pentru Cartierul Justiţiei.

„Despre Cartierul pentru Justiţie, este un Memorandum cu tema Acord de principiu privind contractarea unui împrumut de la BIRD în vederea sprijinirii proiectului Cartier pentru Justiţie. Acest capitol este prevăzut în programul de guvernare – se prevede acolo realizarea acestui cartier pentru justiţie din Bucureşti pentru a soluţiona problema spaţiilor necesare desfăşurării activităţii a unor instanţe şi parchete de Bucureşti şi e vorba despre un amplu proiect de reabilitare urbană. Evaluarea finală a costului total al proiectului, activităţilor, componentelor, numărului final al instituţiilor beneficiare, a duratei proiectului, a planului de implementare şi a altor aspecte conexe va putea fi realizată numai în urma misiunilor de analiză şi evaluare care vor fi efectuate de reprezentanţii experţii BIRD pe parcursul etapelor de pregătire şi contractare”, a afirmat Nelu Barbu.

Te-ar mai putea interesa și
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte devreme, potrivit ultimelor date ale Transelectrica....
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l ...
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Un protest pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu are loc sâmbătă, în Parcul ...
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, ...