Ministrul Energiei speră să fie finalizată HG ce prevede înfiinţarea Autorităţii de Management a Apei Grele, înainte de rectificare

Ministrul Energiei, Toma Petcu, speră ca până la viitoarea rectificare de buget să fie finalizată Hotărârea de Guvern ce prevede înfiinţarea Autorităţii de Management a Apei Grele. 
Economica.net - vin, 14 iul. 2017, 16:22
Ministrul Energiei speră să fie finalizată HG ce prevede înfiinţarea Autorităţii de Management a Apei Grele, înainte de rectificare

‘Când am preluat mandatul, Uzina de Apă Grea Mehedinţi era deja în procedura de faliment. Atunci, conform discuţiilor şi negocierilor, atât cu Comisia Europeană, dar şi cele stabilite la nivel de Guvern încă de anul trecut, am înfiinţat, prin Ordonanţă de Guvern, Autoritatea de Management a Apei Grele. În prezent lucrăm la Hotărârea de Guvern pentru a-i da o formă de organizare, numărul de personal, conducerea şi sperăm să-i dăm drumul în avizare interministerială. Foarte important este ca la rectificarea de buget să prindem sumele pentru funcţionarea acestei autorităţi, deoarece ea devine funcţională doar în momentul în care avem banii necesari’, a declarat vineri, ministrul Energiei, aflat într-o vizită la Porţile de Fier I.

Dincolo de obiectivul propus, de menţinere în condiţii optime a cantităţilor de apă grea, care sunt stocate acolo, mai există şi o problemă legată de centrala termică ce produce energie termică pentru populaţie.

‘Reprezentanţii companiei de insolvenţă care administrează Regia Autonomă de Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin ne-au spus că i-ar ajuta foarte mult dacă noi reuşim, la rectificarea bugetară, să preluăm prin această autoritate costurile pentru menţinerea apei grele, respectiv, pază, menţinerea la parametri optimi şi aşa mai departe, iar ei ar putea să se axeze mai mult pe partea de producţie de energie termică. Le-am spus calendarul şi le-am dat asigurări că vom reuşi până la rectificare să dăm acest HG, iar la rectificare avem cu siguranţă garanţii că vom primi aceste sume pentru funcţionare, astfel încât ei să se degreveze de aceste cheltuieli şi să se axeze foarte mult pe partea de producţie de energie termică’, afirmă Toma Petcu.

Potrivit ministrului Energiei, pe termen lung, Primăria Drobeta Turnu Severin va trebui, însă, să găsească o soluţie, mai ales că are avantajul că reţelele termice şi punctele termice sunt modernizate, astfel încât această capacitate se poate dezvolta, iar pe termen lung să stabilească dacă vor merge pe producţie pe bază de gaz, de cărbune, pe orice tip de producţie pentru a produce energie termică.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. În postarea cu acest mesaj apare......
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania în care au fost ucişi trei soldaţi americani
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entităţi chineze ar fi furnizat Teheranului ...