Ministrul Justiţiei: Voi propune abrogarea legii privind reducerea pedepselor pentru lucrări ştiinţifice

Guvernul român este pregătit să abroge în această săptămână legea care le permite condamnaţilor să-şi reducă pedepsele cu închisoarea dacă scriu cărţi, a declarat, într-un interviu pentru publicaţia Wall Street Journal (WSJ), ministrul român al justiţiei, Raluca Prună. 
Economica.net - mar, 02 feb. 2016, 11:35
Ministrul Justiţiei: Voi propune abrogarea legii privind reducerea pedepselor pentru lucrări ştiinţifice

‘În nicio altă ţară din Uniunea Europeană nu mai există situaţia în care sunt acordate beneficii pentru scrierea de lucrări ştiinţifice în închisoare. Este vorba şi de o discriminare aici, deoarece cei care pictează nu beneficiază de nimic. Opera artistică (în închisoare – n.r.) nu trebuie recompensată în niciun fel’, a afirmat ea în interviul apărut luni în ediţia electronică a publicaţiei citate. ‘Aşadar, da, voi propune la 3 februarie guvernului să elimine această prevedere’, a adăugat Raluca Prună.

Este de aşteptat ca Guvernul să adopte propunerea, care va intra în vigoare a doua zi, notează WSJ, adăugând că, ulterior, Parlamentul ar putea vota o nouă lege prin care numărul zilelor reduse din pedeapsă pentru scrierea de cărţi ştiinţifice să fie mai mic, iar verificările cu privire la conformitatea lucrărilor să fie mai stricte înainte de publicare, scrie Agerpres.

Corupţia rămâne o problemă importantă în România, a mai spus ministrul român. ‘Însă cred că România a parcurs un drum semnificativ în combaterea marii corupţii. Există numeroase persoane, politicieni notorii şi de la nivel înalt, condamnate pentru corupţie. Acest lucru nu se întâmpla în urmă cu zece ani, înainte de aderarea la UE’, a subliniat Raluca Prună, fost expert al Comisiei Europene. ‘Este un semn că suntem serioşi în privinţa luptei împotriva corupţiei’, a adăugat ministrul.

‘Felul în care societatea română a acţionat recent, ieşind în stradă şi strigând ‘Corupţia ucide’, arată că acest proces a fost asimilat’, a afirmat de asemenea Raluca Prună, făcând referire la manifestaţiile din luna noiembrie 2015 survenite după tragedia din clubul bucureştean Colectiv şi care au determinat căderea guvernului condus de Victor Ponta.

Ea şi-a exprimat totodată speranţa că în curând nu va mai fi nevoie de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) prin care Comisia Europeană monitorizează progresele României în privinţa reformei justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.

‘Prioritatea mea nu este de a ridica sau de a nu ridica mecanismul, ci de a îndeplini obiectivele sale şi, apoi, de a putea spune că nu mai avem nevoie de el sau că avem nevoie de un scenariu de renunţare treptată la el în viitorul apropiat’, a subliniat ministrul.

În contextul apropierii alegerilor generale din toamna acestui an, Raluca Prună şi-a exprimat încrederea că societatea va forţa o primenire a clasei politice.

‘Societatea este acum suficient de matură. S-a schimbat. Nu mai poţi să vinzi publicului român ceea ce vindeai în urmă cu zece ani. Nu vor mai lua de bun niciun răspuns. Ei vor de la guvern şi de la parlament să facă ce se face în oricare alt stat membru’, a mai spus ea.

Te-ar mai putea interesa și
Spania anchetează dacă focarul de pestă porcină africană depistat în Catalonia este rezultatul unei scurgeri de laborator
Spania anchetează dacă focarul de pestă porcină africană depistat în Catalonia este rezultatul unei scurgeri de laborator
Guvernul regional catalan a transmis vineri că investighează un centru de cercetare de lângă Barcelona după de Ministerul spaniol al Agriculturii a declarat că un recent focar de pestă......
Laurenţiu Nicolae Cazan este noul președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica
Laurenţiu Nicolae Cazan este noul președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica
Laurenţiu Nicolae Cazan a fost numit, vineri, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, potrivit ...
Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, printre care: Tarom, Metrorex, CFR Călători și Elcen
Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, ...
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că, în ceea ce priveşte reforma companiilor de stat, Guvernul a stabilit rolurile ...
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt obligați să transmită informații către ANAF
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt ...
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care este modificat Codul de procedură fiscală astfel încât ...