Ministrul Mediului: Gradul de reciclare a deşeurilor este de nici 5% în România. Suntem într-o situaţie deplorabilă

România este într-o situaţie deplorabilă în privinţa gestiunii deşeurilor, gradul de reciclare a acestora fiind de nici 5%, a declarat, marţi, vicepremierul şi ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, la un forum de specialitate.
Economica.net - mar, 08 aug. 2017, 08:11
Ministrul Mediului: Gradul de reciclare a deşeurilor este de nici 5% în România. Suntem într-o situaţie deplorabilă

‘Suntem într-o situaţie în care nu ar fi trebuit să ne găsim dacă temele noastre erau rezolvate de la început într-o ordine cronologică şi dacă noi, românii, respectam legile pe care Parlamentul le-a votat. Trebuie să ne gândim la modul la care responsabilizăm fiecare. Obiectivul principal pe care noi toţi trebuie să ni-l asumăm este să avem grijă de sănătatea populaţiei, de mediul în care trăim şi de resursele pe care le avem. Toţi aceşti factori ne duc la un singur gând – că trebuie să reciclăm, iar industria de reciclare din România trebuie să înflorească. Priorităţile Ministerului Mediului trebuie să fie priorităţile tuturor. Suntem într-o situaţie deplorabilă, iar gradul de reciclare este nici 5% pentru România. Asta este situaţia. Trebuie să luăm problema în piept şi să o rezolvăm. Indiferent dacă noi vrem să colectăm selectiv, pe categorii de deşeuri, acestea sunt strânse la un loc de salubrist şi duse la rampă amestecate. Ministerul Mediului va elabora o procedură clară de colectare a deşeurilor. Depozitele din România, cele mai multe dintre ele, sunt neconforme şi, din acest motiv, suntem în procedură de infringement la Curtea Europeană de Justiţie. Dacă nu reuşim acum închiderea acestor depozite municipale neconforme, vom avea o amprentă bugetară pe buzunarul fiecărui cetăţean’, a spus Gavrilescu.

Potrivit oficialului, odată cu rezolvarea problemelor de mediu şi implementarea proiectului european ‘Economie circulară’, România va rezolva şi problema socială prin crearea de noi locuri de muncă.

‘Comisia Europeană a lansat proiectul ‘Economie circulară’. Rezolvăm prin modul în care ştim să ne responsabilizăm problemele şi problema socială. Spun că 10.000 de tone de deşeu dus la groapă înseamnă şase locuri noi de muncă create, iar 10.000 de tone de deşeu reciclate înseamnă 16 noi locuri de muncă. Dacă până în anul 2030 reuşim să implementăm proiectul de ‘Economie circulară’, reuşim să creăm 180.000 de noi locuri de muncă’, a precizat Graţiela Gavrilescu.

În data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare.

Potrivit forului european, autorităţile române trebuiau să revizuiască şi să actualizeze planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri.

Executivul comunitar afirma că România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deşeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

Sancţiunile europene se decid în urma unui proces în care statul român şi Comisia Europeană (CE) se judecă la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, precedat de o serie de avertismente şi ultimatumuri de conformare din partea forului european.

În luna aprilie a acestui an, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu anunţa că România are de rezolvat nouă infringementuri pe zona deşeurilor, în caz contrar România riscă sistarea de finanţări pentru anumite proiecte.

Economia circulară şi gestionarea deşeurilor municipale din România reprezintă principalele teme de discuţie aflate pe agenda forumului cu tema ‘Deşeurile – de la pierdere la resursă. Obiective pentru România’, organizat marţi la Palatul Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei forţe internaţionale de stabilizare, prevăzută în planul american de......
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...