Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”

Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are nişte boli care, deşi sunt o problemă pentru fiecare cetăţean, nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap, a anunţat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, la Antena 1.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 21:37
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap.

„Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate (de handicap, n.r.), de la acelaşi medic, pentru aceeaşi în ghilimele boală. Există fraudă în sistem şi avem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda şi, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au şi de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri. Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea şi lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor. România are nişte boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetăţean dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a declarat ministrul Muncii, marţi seara, transmite Agerpres.

El a subliniat că acest gen de fraudă distruge bugetele locale ale unor localităţi mici, care nu au industrie mare şi nici bugete mari.

Pe de altă parte, ministrul a anunţat că de două zile se derulează o campanie naţională pentru depistarea muncii la negru, demers care a început cu sectorul construcţiilor dar se va extinde şi în alte domenii de activitate.

„Azi, când vorbim, suntem în a doua zi a unei campanii naţionale în care peste 1.000 de inspectori de muncă din toată ţara, din toate judeţele, concomitent, merg într-o campanie pentru a depista munca la negru. E important din mai multe motive. În primul rând, să se înţeleagă faptul că nu este o noutate pentru Inspecţia Muncii. Doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi, sancţiuni care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme fără să fi fost o temă specifică. Acum e o temă specifică pentru că e important ca oamenii care muncesc cinstit în această ţară, în construcţii, de exemplu, să primească legal şi oficial şi cu toate taxele plătite la zi, banii pe care îi merită pentru munca lor”, a subliniat ministrul de resort.

Manole a anunţat sancţiuni pentru angajatorii care încalcă legea şi a precizat, de asemenea, că o astfel de campanie este necesară pentru că angajatorii oneşti suferă în urma unei concurenţe neloiale care trebuie corectată.

Te-ar mai putea interesa și
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în incinta fabricii Volkswagen din Poznań
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în ...
O turmă de 100 de oi înlocuiește mașinile mecanice de tuns iarba sub peste 31.000 de panouri fotovoltaice, în cadrul parcului fotovoltaic care alimentează fabrica Volkswagen din Polonia.......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane ...
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...