Ministrul Transporturilor: Lucrările de extindere a Magistralei 4 de metrou vor fi finalizate la începutul lui 2017

Lucrările privind extinderea cu încă două staţii a Magistralei 4 de metrou în zona de nord a Capitalei vor fi finalizate la începutul anului 2017, pe partea de structură fiind gata în proporţie de 85-90%, poate chiar mai mult, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu. 
Economica.net - mar, 24 nov. 2015, 16:33
Ministrul Transporturilor: Lucrările de extindere a Magistralei 4 de metrou vor fi finalizate la începutul lui 2017

Şeful de la Transporturi a efectuat, marţi, o vizită pe şantierul magistralei de metrou M4 Parc Bazilescu – Depoul Străuleşti.

‘Sunt mai multe aspecte. Pe partea tehnică, am comparat cu lucrări văzute şi în alte ţări, în Istanbul de exemplu, am comparat şi cu lucrări văzute la metroul din România şi există un progres. Se vede la calitatea lucrărilor, la finisaje, la modul de organizare pe şantier. Pe partea de structură, din ce s-a văzut aici, suntem undeva la 85-90%, poate chiar mai sus’, a apreciat ministrul.

Dan Costescu a admis că lucrările au înregistrat întârzieri, cu mai mult de un an şi jumătate, însă a dat asigurări că la începutul anului 2017 vor fi finalizate.

‘Lucrările sunt întârziate. Finalizarea lor trebuia să aibă loc în aprilie 2015 şi acum se duce la începutul lui 2017. Vreau să vă mai spun că nu evaluez o companie după un singur obiectiv. Vom face o analiză completă a activităţii tuturor companiilor din subordinea MT şi, unde descoperim disfuncţionalităţi manageriale, vom lua imediat măsuri’, a spus acesta.

În altă ordine de idei, Dan Costescu a făcut referire şi la CNADNR, la situaţia din această companie.

‘CNADNR este o companie care nu stă într-o singură autostradă. Acum este în analiză exact această problemă (remedierea problemelor apărute la lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăştie – n. r.). Este o companie mare – trebuie să înţelegem cu toţii, nu este o scuză pentru nimeni, dar înţeleg, pentru că m-am ocupat şi eu de administrarea unei infrastructuri – care este suprasolicitată şi care de multe ori este provocată să-şi depăşească limitele, iar analiza tocmai asta va urmări. Să vedem unde s-a greşit, ce s-a greşit, dacă a fost incapacitate managerială, dacă a fost rea intenţie, dacă a fost nu la nivelul managerului, dar poate fi oriunde pe lanţul de conducere. Elemente din acel raport al corpului de control au fost preluate de alte instituţii şi tocmai pentru asta vă rog să nu vă supăraţi dacă nu o să vă răspund să mă pronunţ înainte pentru nişte lucruri care se află acum în desfăşurare şi în analiză la alte instituţii care au alte norme decât normele noastre manageriale şi inginereşti’, a spus el.

Lucrările la Magistrala 4 de metrou au vizat extinderea acestuia în zona de nord a Bucureştiului, cu încă două staţii, respectiv Laminorului şi Străuleşti, cu tunelele de legătură aferente, galerie de legătură, un terminal intermodal, un park&ride şi un depou cu o lungime totală de 2,1 kilometri. Studiul de Fezabilitate a fost aprobat prin HGR nr. 598/08.06.2011, iar valoarea totală reactualizată conform devizului general este de 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro).

Proiectul este finanţat de la bugetul de stat şi din fondurile structurale prin cadrul POS-T şi POIM oe două componente. Componenta 1 vizează două staţii de metrou şi tunelele de legătură, cu finanţare din POS-T şi POIM, iar Componenta 2 are în vedere realizarea unui depou, terminal intermodal şi galeria de legătură, finanţarea fiind din bugetul de stat.

Contractele în derulare privesc execuţia lucrărilor de construcţii tunel, galerie, staţii, depou, terminal intermodal, calea de rulare şi instalaţiile aferente în vederea punerii în funcţiune. Valoarea contractului este de 890,56 milioane de lei, cu TVA inclus. Antreprenorul general este Asocierea Astaldi SpA – Somet SA – Tiab SA – UTI GRUP SA. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru decembrie 2016.

Lucrările rămase de contractat sunt: instalaţii de siguranţa traficului şi informare dinamică, televiziune cu circuit închis, radio, detecţie incendiu, servicii de proiectare aferente celor de mai sus, în valoare de 58,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Termenul de execuţie al acestor lucrări este de 12 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica: Modernizarea stației Reșița se va finaliza în primăvara lui 2025, lucrările sunt avansate
Transelectrica: Modernizarea stației Reșița se va finaliza în primăvara lui 2025, lucrările sunt avansate
Lucrările de retehnologizare a Stației Electrice de Transformare Reșița se află într-un stadiu avansat, termenul de finalizare a acestora fiind în primul trimestru al anului 2025, arată......
Răspunsul Guvernului la scrisoarea UE care ne acuză că nu permitem prețuri libere pe piața angro de energie: Schema de plafonare continuă “cel puțin” până la 1 aprilie 2025, apoi ne vom consulta cu Bruxelles-ul
Răspunsul Guvernului la scrisoarea UE care ne acuză că nu permitem prețuri libere pe piața angro de energie: Schema ...
România a primit de la Comisie Europeană o scrisoare de punere în întârziere, care nu reprezintă o condamnare sau sancţiune ...
MAE anunță că încă 74 de cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost repatriați astăzi din Liban
MAE anunță că încă 74 de cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost repatriați astăzi din Liban
Un nou grup de 74 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea ...
Producția de ulei de trandafiri din Bulgaria a crescut în 2024. La fel și suprafața cultivată
Producția de ulei de trandafiri din Bulgaria a crescut în 2024. La fel și suprafața cultivată
Miercuri, la Sofia, a avut loc un Consiliu Consultativ pentru uleiul de trandafir, la care au participat organizaţiile industriale ...