MOL ar urma să cumpere compania NIS din Serbia, controlată acum de ruși, în această lună

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat la postul public RTS că americanii se așteaptă ca principalele puncte ale contractului privind vânzarea companiei NIS să fie prezentate până la data de 23 ianuarie.
Mihai Nicuţ - D, 04 ian. 2026, 12:45
MOL ar urma să cumpere compania NIS din Serbia, controlată acum de ruși, în această lună

După nouă luni de amânări succesive, Washingtonul a impus la 9 octombrie sancţiuni asupra companiei petroliere a Serbiei NIS, controlatș în procent de 56% de societăţile ruse – Gazprom Neft şi Intelligence. Rafinăria sa de la Pancevo, în apropiere de Belgrad, care aprovizionează 80% din piaţa sârbă, a fost obligată să-şi întrerupă producţia la începutul lunii decembrie 2025.

SUA au acordat însă, pe final de an, o licenţă temporară companiei petroliere sârbe NIS, ceea ce îi va permite să-şi reia producţia până în 23 ianuarie.

Președintele a menționat, de asemenea, că cel mai probabil cumpărător va fi compania petrolieră maghiară MOL. Totodată, statul a elaborat un cadru legislativ pentru a răspunde nevoilor cetățenilor săi, a mai spus el.

La rafinăria din Pančevo, reluarea activității este programată să înceapă pe 5 ianuarie și este de așteptat să dureze cel puțin două săptămâni. În același timp, Serbia poate obține acces la cele 85.000 de tone de țiței care au așteptat până acum în portul Omišalj din Croația. Transportul prin conducta de petrol Adria va fi reluat după ce compania croată de transport al țițeiului JANAF a primit permisiunea de a livra petrol către NIS.

Guvernul din Serbia a anunțat încă din ziua de Crăciun că susţine negocierile aflate în desfăşurare între acţionarii ruşi ai companiei petroliere NIS şi grupul ungar MOL privind vânzarea unei participaţii majoritare, a relatat agenţia Tanjug, citându-l pe ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic

”Guvernul Ungariei a sprijinit aceste discuţii, iar noi, ca guvern, vom oferi de asemenea sprijin pentru a găsi o soluţie în vederea eliminării sancţiunilor”, a declarat ministrul, potrivit Tanjug.

 

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie, până la valoarea de 5.684 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,6%, arată datele publicate,......
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului Putin (WSJ)
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului ...
Sub conducerea lui Vladimir Putin, care a rupt legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat pe deplin într-un partener ...
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între ...
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...