Moscova avertizează că se va comporta cu jurnaliștii occidentali în funcție de modul în care jurnaliștii ruși sunt tratați în Occident

Tratamentul faţă de jurnaliştii occidentali şi accesul acestora la evenimentele din Rusia vor depinde de comportamentul lor şi de "atitudinea (statelor occidentale n.r.) faţă de jurnaliştii ruşi", a avertizat sâmbătă Kremlinul, citat de agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 17 iun. 2023, 14:59
Moscova avertizează că se va comporta cu jurnaliștii occidentali în funcție de modul în care jurnaliștii ruși sunt tratați în Occident

„Totul va depinde de activitatea lor şi de modul în care sunt trataţi jurnaliştii noştri în ţările neprietenoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Vom vedea cum se comportă (mass-media occidentale)”, a adăugat el, ca răspuns la o întrebare despre posibilitatea prezenţei presei străine la următoarele evenimente majore din Rusia.

Peskov a făcut aceste remarci în urma refuzului autorităţilor ruse de a acredita jurnalişti din presa occidentală la Forumul Economic, care se încheie sâmbăta aceasta la Sankt Petersburg şi unde a vorbit vineri preşedintele rus, Vladimir Putin.

Potrivit organizatorilor acestui evenimentul anual, 3.500 de jurnalişti din 33 de ţări au acoperit mediatic forumul din acest an.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...