News

Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.

Apple ar putea lansa un iPhone cu ecran curbat, care îmbracă până şi spatele carcasei

În timp ce Samsung mizează pe telefoane cu ecran curbat, care îmbracă una sau ambele laturi ale carcasei, Apple ar putea folosi răgazul luat pentru a aduce pe piaţă un produs cu design şi mai îndrăzneţ – un iPhone complet îmbrăcat în ecranul întins până pe spatele carcasei, scrie Mediafax.

Apple ar putea lansa un iPhone cu ecran curbat, care îmbracă până şi spatele carcasei
Avocatul Gheorghe Piperea a confirmat că liderii PNL i-au propus să preia conducerea organizaţiei de Bucureşti

450 de zile pentru montarea unui panou fotovoltaic în România. În Ploieşti s-a cerut şi aviz de la Poliţia Rutieră

Compania naţională de electricitate a Norvegiei se judecă cu statul român

Lista sporurilor pe care le primesc angajaţii instituţiilor subordonate Ministerului Transporturilor

Taxa pe ambalaj, bomba cu ceas din industria alimentară, se rostogoleşte către 2017. Vom plăti pentru ce aruncăm

Cioloş, la Ottawa: Trebuie sa arătam o dorinţă clară de soluţionare a chestiunii liberalizării vizelor pentru români

Primăria a lansat în dezbatere publică proiectul de PUZ pentru linia 1 Mai - Otopeni. Magistrala 6 va avea 12 staţii

Primăria a lansat în dezbatere publică proiectul de PUZ pentru linia 1 Mai – Otopeni. Magistrala 6 va avea 12 staţii

Avertisment de la ruşi: Marea Neagră nu este o mare a NATO

Grupul spaniol Inditex, proprietarul Zara, a raportat o creştere de 6% a profitului trimestrial

Daimler confirmă negocierile cu Moscova privind construirea primei unităţi de producţie din Rusia

Activele nete ale fondurilor deschise locale, în creştere uşoară în mai, până la 21,1 miliarde de lei

EURO 2016 creşte audienţele televiziunilor din toată Europa

Lăzăroiu (CCR) despre abuzul în serviciu: Nu e afectat absolut nimic. Judecătorul trebuie să vadă dacă s-a încălcat legea

Angela Merkel exclude deocamdată aderarea Georgiei la NATO

SUA doresc ca Marea Britanie să rămână în UE, afirmă ministrul american al apărării

Rămânerea Marii Britanii în UE va aduce o apreciere de cel puţin 10% a lirei sterline - analişti

Rămânerea Marii Britanii în UE va aduce o apreciere de cel puţin 10% a lirei sterline – analişti

Ministerul Energiei: Nu am primit de la ANRE nicio solicitare pentru abrogarea sau modificarea calendarului de liberalizare

Rata şomajului din Marea Britanie, la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani

CNADNR prelungeşte cu încă 15 zile restricţiile de circulaţie pe podul vechi de la Agigea

UE propune teste mai dure care să determine nivelul de poluare al maşinilor şi consumul de combustibil

Euro Insol a fost numit lichidator judiciar al Regiei Autonome pentru Controlul Activităţii Nucleare

Britanicii pro-europeni vor să câştige teren pe ultima sută de metri

ENI şi Rosneft vor explora zăcămintele din Marea Neagră

CFR Călători introduce în circulaţie un tren direct spre Salonic

România ar putea să îşi reducă, în doi ani, creditele neperformante sub media ţărilor afectate de criză - FMI

România ar putea să îşi reducă, în doi ani, creditele neperformante sub media ţărilor afectate de criză – FMI

Ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica a fost amânată pentru marţi, 21 iunie

CCR: Abuzul în serviciu rămâne incriminat, dar cu o altă definiţie

Ministerul Energiei susţine că preţurile reglementate la gaze ar trebui păstrate până în 2021

Copia legalizată dispare

Copia legalizată dispare

DNA: Fostul ministru Constantin Niţă, trimis în judecată