Noul şef al ANRE: Piaţa de energie ar trebui supusă unor teste de stres, la fel cum face BNR cu băncile comerciale

Piaţa de energie ar trebui supusă unor teste de stres, pentru a vedea cum acţionează în anumite situaţii, astfel încât consumatorii să fie protejaţi în faţa unor creşteri de preţuri, a declarat, joi, Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul audierilor din Comisia parlamentară pentru activitatea ANRE.
Economica.net - J, 26 oct. 2017, 11:38
Noul şef al ANRE: Piaţa de energie ar trebui supusă unor teste de stres, la fel cum face BNR cu băncile comerciale

‘Sectorul de electricitate funcţionează după un cod comercial din 2004. Suntem în anul 2017. Au mai fost aduse modificări de-a lungul timpului, dar cred că este necesar astăzi să revizuim, să actualizăm acest cod comercial şi trebuie să creăm un nou model de piaţă, astfel încât aceste evenimente care s-au petrecut în ultimul an (creşterea preţurilor – n.r.), dar nu numai, să nu se mai repete’, a spus Chiriţă.

El a arătat că piaţa ar trebui testată pentru a se vedea reacţiile din diferite situaţii, astfel încât consumatorii să fie protejaţi de escaladarea preţurilor.

‘Mi-aş permite să creionăm în legislaţia primară şi să dezvoltăm în legislaţia secundară nevoia unor teste de stres, pe modelul celor pe care BNR le foloseşte cu băncile comerciale, iar aceste teste de stres să fie induse în piaţă pentru a vedea cum reacţionează piaţa, astfel încât consumatorul să fie protejat în faţa unor abuzuri de piaţă ale unor comercianţi care profită de anumite lucruri din piaţă şi obţin avantaje nemeritate’, a continuat Chiriţă.

Potrivit acestuia, furnizorii de ultimă instanţă, adică furnizorii consumatorilor casnici, nu s-au preocupat să achiziţioneze cea mai ieftină energie din piaţă, aşteptând de la ANRE recunoaşterea costurilor în tarifele finale.

‘Furnizorii de ultimă instanţă nu s-au preocupat să achiziţioneze energia pe termen lung pentru consumatorii care nu înţeleg să-şi exercite dreptul de eligibilitate. Ei au aşteptat, ca să zic aşa, modificările în reglementări ale ANRE, după care să vină cu facturile la ghişeul ANRE, iar ANRE să le includă în preţul final la consumatorul care este în zona serviciului universal şi să beneficieze de un tarif crescut. Faptul că ANRE a modificat reglementarea (modificarea regulamentului de pe Piaţa pentru Serviciul Universal – n.r.) i-a pus într-o mare încurcătură, spunându-le că trebuie să meargă în piaţă, să achiziţioneze energia pe piaţa concurenţială, la preţurile cele mai mici care vor fi recunoscute de către ANRE’, a mai spus Chiriţă.

Dumitru Chiriţă a preluat funcţia de preşedinte al ANRE pe 23 octombrie 2017, înlocuindu-l pe Niculae Havrileţ.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...