Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se extinde în România în 2023

Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se extinde și în România. Compania a înființat încă de anul trecut o filială în România.
Andrada Ghira - mie, 01 mart. 2023, 22:02
Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se extinde în România în 2023

Grupul de companii Nova Post din Ucraina are planuri de extindere în România, Republica Cehă și Germania, a scris Volodymyr Popereshniuk, coproprietarul Nova Post la o postare a sa de pe Facebook. “Este planificat pentru Germania: primul oraș este Berlin, apoi Munchen, Koln, Hamburg și încă o duzină. Prima deschidere este în aprilie”, a scris omul de afaceri, citat de Interfax.

Și România e pe harta ucrainenilor, încă de anul trecut. Compania și-a deschis o firmă și la noi: Nova Poshta Global RO, iar Bucureștiul este primul pe listă pentru al doilea trimestru din acest an, potrivit datelor Economica.net.

„Pe parcursul anului 2023, filialele Nova Post vor apărea în România. Ne concentrăm pe ucraineni și intenționăm să începem cu două servicii principale: primirea de colete din Ucraina și trimiterea de colete în Ucraina”, a răspuns compania la solicitarea Economica.net. 

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care durează deja de mai bine de un an, a despărțit familii, iar compania vrea să devină un pod între cei rămași în Ucraina și rudele lor din țările unde s-au stabilit temporar.

„Motivul principal pentru deschiderea unităților în România este dorința de a ajuta ucrainenii din România să livreze rapid colete rudelor și să primească colete de la cei dragi care au rămas în Ucraina. România a fost una dintre primele țări care a găzduit sute de mii de refugiați ucraineni care au fost nevoiți să-și părăsească țara pentru a-și salva viețile. Potrivit ONU, din ianuarie 2023, în România sunt 107.000 de refugiați din Ucraina„, ne-a mai transmis compania.

Nova Post se extinde în regiune

Popereshniuk a mai spus că se lucrează la deschiderea primei unități în Republica Cehă, la începutul celui de-al doilea trimestru. La mijlocul lunii martie este programată deschiderea unei filiale la Vilnius, capitala Lituaniei.

Compania nu se va opri cu extinderea în aceste țări. Potrivit răspunsurilor oferite de Popereshniuk și alți reprezentanți ai companiei, societatea vizează extinderea și în țări precum Austria, Slovacia, Letonia și Estonia, și chiar în SUA, mai scrie Interfax.

În același timp, compania a suspendat deschiderea de noi francize în Europa. În Polonia, Nova Post are deschise 20 filiale în nouă orașe, care nu doar transportă colete spre Ucraina, ci și între orașele poloneze.

Grupul de companii Nova Post oferă întreaga gamă de servicii logistice și conexe clienților privați și companiilor. Grupul include companii ucrainene și străine.

CITEȘTE ȘI: SoftServe din Ucraina se extinde puternic în România. Compania caută 750 de specialiști IT până în 2025

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV. Bolt aduce taxiurile tradiționale în aplicație într-un parteneriat cu Meridian Taxi. Cum va funcționa noul serviciu
EXCLUSIV. Bolt aduce taxiurile tradiționale în aplicație într-un parteneriat cu Meridian Taxi. Cum va funcționa noul ...
Bolt va introduce categoria Bolt Taxi în România în a doua jumătate a lunii noiembrie, printr-un proiect pilot care se va desfășura la Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) din......
VIDEO Rival direct pentru Pepco și Action: Shock Price, un nou lanț de magazine cu prețuri mici, se deschide în România
VIDEO Rival direct pentru Pepco și Action: Shock Price, un nou lanț de magazine cu prețuri mici, se deschide în România
Grupul Modivo aduce în România un nou lanț de magazine cu prețuri mici.
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea obligației de ofertare a energiei hidro pe piața de energie
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea ...
Ministerul Energiei a publicat recent un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei prin care obligă ...
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ONG-ului privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla – Podişor
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat ...