Numărul accidentelor cu trotinete electrice, în creştere în Germania

Aprobarea legii ce permite circulaţia cu trotinete electrice pe drumurile din Germania a adus cu ea o serie de accidente, a indicat poliţia citată vineri de agenţia DPA.
Economica.net - vin, 05 iul. 2019, 14:25
Numărul accidentelor cu trotinete electrice, în creştere în Germania

Începând de la data de 15 iunie poliţiştii din München au oprit 38 de persoane în stare de ebrietate pe trotinete electrice şi alte 6 aflate sub influenţa drogurilor, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt din cadrul poliţiei.

O femeie în vârstă de 85 de ani care folosea un scuter electric pe o pistă de biciclete a fost lovită de şoferul unei maşini care i-a ieşit vineri în cale, în oraşul Noerdlingen din Bavaria. Femeia a scăpat cu doar câteva julituri.

Tot în München, un bărbat în vârstă de 23 de ani a intrat vineri dimineaţa cu scuterul electric într-un vehicul al poliţiei. Potrivit autorităţilor, bărbatul se afla sub influenţa unor droguri nespecificate, iar pagubele provocate vehiculului de poliţie se ridică la 4.000 de euro.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost surprins de poliţie circulând cu trotineta electrică în oraşul Münster cu viteza de 35 de kilometri la oră, mult peste limita maximă admisă, de 20 de kilometri la oră.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...