O medalie mai puţin la JO. Ana Porgras s-a retras din gimnastică

Şoc în gimnastica românească. Ana Porgras, campioana mondială la bârnă, a părăsit cantonamentul de la Izvorani şi a anunţat că se retrage din gimnastică.
Economica.net - lun, 16 ian. 2012, 11:35

Una dintre principalele noastre speranţe pentru o medalie la Olimpiada de la Londra, Ana Porgras, a luat o decizie care a dat peste cap lumea sportului românesc. Cu doar cinci luni înainte de cel mai important eveniment sportiv al anului, ea a anunţat că se retrage din gimnastică.

Campioană mondială la bârnă, în 2010, Ana porgras are 18 ani, dar s-a săturat de sport. „Simţeam că nu mai pot fizic, îmi era greu după atâtea accidentări să o iau iarăşi de la capăt. Nu mai puteam merge înainte! În momentul în care am luat hotărârea cale de întoarcere nu mai există. Am zis stop şi aşa rămâne, eu acolo nu mă mai întorc„, a declarat Ana pentru ProSport.

Decisivă în această hotărâre a fost accidentarea suferită luna trecută, fractură la cotul mâinii stângi. Informaţia retragerii a fost confirmată de Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică. „Din discuţiile purtate cu ea, Ana nu a lăsat loc de întoarcere. Este o decizie personală, foarte puternică, iar sportul nu se poate face cu constrângere”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură de teatru. Decretrul prin care Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan a fost atacat în instanță – Mediafax
Lovitură de teatru. Decretrul prin care Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan a fost atacat în ...
Decretul prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru a fost atacat în instanță. Acțiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel......
Fermierii intră în panică. Grâul și porumbul românesc, printre cele mai ieftine din zonă
Fermierii intră în panică. Grâul și porumbul românesc, printre cele mai ieftine din zonă
Prețul mediu al grâului românesc de panificație este mai mare anul acesta față de anul trecut și acum doi ani însă ...
O nouă baterie de stocare de mare capacitate a fost pusă în funcțiune în România. 120 MWh în Alba, a danezilor de la Eurowind FOTO
O nouă baterie de stocare de mare capacitate a fost pusă în funcțiune în România. 120 MWh în Alba, a danezilor de ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...
Parc de distracții Nickelodeon și al treilea outlet: Planurile uriașe ale Liebrecht & Wood în România pentru următorii ani
Parc de distracții Nickelodeon și al treilea outlet: Planurile uriașe ale Liebrecht & Wood în România pentru următorii ...
Dezvoltatorul Liebrecht & wood, care a adus conceptul de outlet în România în urmă cu 18 ani, analizează extinderea ...