O parte dintre zborurile de pe aeroporturile din Paris vor fi anulate miercuri dimineață din cauza ninsorilor abundente

Companiile aeriene vor fi nevoite să anuleze o parte din zborurile programate pentru miercuri dimineaţă pe aeroporturile din Paris din cauza ninsorilor prognozate, a anunţat marţi ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 06 ian. 2026, 18:36
O parte dintre zborurile de pe aeroporturile din Paris vor fi anulate miercuri dimineață din cauza ninsorilor abundente

Aceste anulări, necesare pentru efectuarea operaţiunilor de deszăpezire a pistei şi degivrare a aeronavelor, vor afecta aproximativ 40% din zborurile programate între orele 9:00 şi 14:00 pe aeroportul Charles-de-Gaulle din Paris, cel mai mare aeroport din Franţa, şi 25% din zborurile programate între orele 6:00 şi 13:00 pe aeroportul Orly, al doilea ca mărime, a precizat Philippe Tabarot într-o conferinţă de presă.

În timpul primelor ninsori de luni după-amiază, Autoritatea Aeronautică Civilă din Franţa (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să anuleze 15% din zborurile lor pe cele două aeroporturi principale care deservesc capitala.

„Oferim informaţii privind restricţiile de zbor, iar companiile aeriene îşi organizează programul în consecinţă”, a explicat Chems Chkioua, directorul general de la DGAC, în cadrul briefingului de presă al ministrului Transporturilor.

Marţi dimineaţă, programul zborurilor pe aeroporturile pariziene a funcţionat aproape normal, dar ninsese cu o zi înainte. „Mâine, va ninge dimineaţa, în perioada de vârf de trafic”, a explicat directorul general de la DGAC.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a tras luni un semnal de alarmă în legătură cu riscul de ''epurare etnică'' la Hebron, în sudul Cisiordaniei, unde armata israeliană a lansat o......
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă de trei ani
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă ...
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede instituirea, pe o perioadă de trei ani, a unei scheme de ajutor de minimis ...
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei pentru eliminarea restricțiilor de viteză
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei ...
CFR Infrastructură Brașov a lansat la licitație lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe intervalul de ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor ...