Obama va cere Congresului american 3,2 miliarde de dolari pentru finanţarea luptei împotriva Statului Islamic

Preşedintele Barack Obama intenţionează să ceară vineri aleşilor americani un fond suplimentar de 3,2 miliarde de dolari pentru finanţarea luptei împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Irak şi Siria, au declarat joi oficiali americani, relatează AFP.
Economica.net - vin, 07 nov. 2014, 07:11
Obama va cere Congresului american 3,2 miliarde de dolari pentru finanţarea luptei împotriva Statului Islamic

Aceşti bani vor contribui la finanţarea bombardamentelor lansate de coaliţia internaţională, condusă de Statele Unite ale Americii, şi la antrenarea şi înarmarea soldaţilor irakieni, au precizat responsabilii americani sub rezerva anonimatului, scrie Agerpres.

Raidurile aeriene din Irak şi Siria, care potrivit experţilor americani ar putea dura ani de zile, costă 8,3 milioane de dolari pe zi, conform Pentagonului. Însă, conform analiştilor independenţi, costurile reale ale operaţiunii militare sunt mult mai mari.

Ministerul american al Apărării a anunţat că operaţiunea ‘Determinare absolută’, lansată la începutul lunii august, a costat deja 580 de milioane de dolari până la 16 octombrie.

Solicitarea pe care preşedintele Obama se pregăteşte să o facă intervine după declaraţiile sale de miercuri când a afirmat că va cere Congresului să autorizeze noi cheltuieli de război. Anterior, Casa Albă a afirmat că nu este necesară implicarea Congresului în acest gen de dosar.

Cererea de finanţare suplimentară va fi prezentată sub forma unui amendament la bugetul pentru operaţiunile de urgenţă în străinătate (Overseas Contingency Operations, OCO). Separat de bugetul de bază al apărării, acest fond este ‘cardul de credit’ folosit pentru a acoperi costurile războaielor purtate de Statele Unite ale Americii.

Te-ar mai putea interesa și
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva României, cu privire la regimul fiscal aplicat câștigurilor......
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...