Olguţa Vasilescu: Proiecţiile Comisiei Europene, ale BERD şi FMI se dovedesc nerealiste

Proiecţiile Comisiei Europene, ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se dovedesc nerealiste, creşterea economică anunţată de Institutul Naţional de Statistică fiind mai optimistă decât a estimat-o Guvernul, a declarat marţi, la TVR 1, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.
Economica.net - mar, 16 mai 2017, 19:46
Olguţa Vasilescu: Proiecţiile Comisiei Europene, ale BERD şi FMI se dovedesc nerealiste

‘Am văzut proiecţii, nu numai cele ale Comisiei Europene, dar şi ale FMI şi BERD, care se dovedesc nerealiste. Chiar azi a venit Institutul Naţional de Statistică să spună că aşa cum arată la ora actuală creşterea economică este chiar mai optimistă decât a prognozat-o Guvernul. Este de 5,7% faţă de nivelul anului trecut şi cea mai mare din Uniunea Europeană. Pentru primul trimestru. Dar noi am luat toate aceste lucruri în calcul şi iată că ceea ce se dovedeşte este mult mai optimist decât calculele noastre’, a spus Olguţa Vasilescu, întrebată despre atenţionarea Comisiei Europene conform căreia Legea salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa obiectivelor fiscale.

Ministrul Muncii a menţionat, în context, că de la începutul anului au fost create 110.000 noi locuri de muncă şi sunt 13.000 de angajatori în plus, ceea ce dovedeşte că economia funcţionează.

‘Eu urmăresc săptămânal graficul locurilor de muncă nou înfiinţate. De la începutul anului până acum avem 110.000 locuri de muncă în plus. Noi estimasem ca până la sfârşitul anului să ajungem la 220.000. Parlamentarii din Opoziţie spuneau că suntem mult prea optimişti, de unde o să le scoatem? Iată că economia funcţionează, se vede din toate cifrele şi vestea şi mai bună este că sunt 13.000 de noi angajatori, de firme noi care fac angajări, cu diferite obiecte de activitate’, a afimat Olguţa Vasilescu.

Comisia Europeană (CE) şi-a revizuit în scădere estimările pentru acest an referitoare la creşterea economiei româneşti şi deficitul public şi avertizează, totodată, că proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa obiectivelor fiscale.

Conform previziunilor economice de primăvară publicate pe 11 mai de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 4,3% în 2017, sub estimările cuprinse în previziunile din iarnă care indicau o creştere a PIB de 4,4%.

Pentru 2018, Comisia Europeană îşi menţine estimările potrivit cărora avansul economiei româneşti urmează să încetinească la 3,7%.

‘Creşterea reală a PIB este estimată să rămână solidă, pe fondul relaxării fiscale şi majorărilor salariale (…) Deficitul bugetar va continua să crească din cauza reducerilor de taxe şi majorării cheltuielilor publice’, se arată în raportul Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte deficitul guvernamental general, conform noilor estimări, acest indicator ar urma să ajungă la 3,5% din PIB în 2017 pentru ca în 2018 să se majoreze la 3,8% din PIB. Comisia Europeană şi-a revizuit şi în acest caz estimările faţă de luna februarie, când prognoza un deficit de 3,6% din PIB în 2017 şi unul de 3,9% din PIB în 2018.

‘Proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa estimărilor fiscale, cu un impact potenţial de până la 2% din PIB asupra balanţei guvernamentale în 2018’, avertizează CE.

În schimb, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit celui mai nou raport ‘World Economic Outlook’, publicat recent de instituţia financiară internaţională.

De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit uşor şi estimările privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 3,4%, faţă de avansul de 3,3% preconizat în toamna anului trecut.

În schimb, FMI a lăsat neschimbate estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2017, la minus 2,8%, şi chiar şi-a revizuit estimările pentru anul 2018 până la un deficit de cont curent de 2,5%, în condiţiile în care în toamnă prognoza că deficitul de cont curent al României va depăşi pragul de 3% în 2018 ajungând la minus 3,2%.

Şi BERD a anunţat, în previziunile publicate pe 10 mai, că economia României ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 4%, faţă de o expansiune de 3,7% previzionată în noiembrie. Anul viitor, creşterea PIB-ului României va încetini la 3,5%, prognozează instituţia financiară internaţională.

Instituţia financiară internaţională avertizează, însă, că în urma majorării salariilor, cheltuielile guvernamentale vor rămâne probabil la un nivel ridicat în 2017, existând riscul depăşirii limitei de deficit bugetar de 3% din PIB.

Conform estimărilor ‘semnal’ publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică, produsul intern brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 5,7% pe serie brută şi cu 5,6% pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale
Profitul se îndepărtează de cultivatorii americani de grâu şi mulţi dintre ei nu se aşteaptă la o situaţie de echilibru (break even) în 2024, în condiţiile în care oferta consistentă la......
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
 Există zone în care "nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în Air Schengen", a afirmat, miercuri, ...
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Înmatriculările de mașini noi din Europa s-au majorat, după primele trei luni din 2024, cu 4,9%. Înmatriculările Dacia ...
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. Zeci de mii de oameni au ieșit la protest
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. ...
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de ...