Dosar Rafo-CAROM – Tender, condamnat la 11 ani şi 4 luni de închisoare. Marian Iancu – 13 ani şi 8 luni

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat la 11 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul Rafo-CAROM. Marian Iancu a primit la rândul său, în acelaşi dosar, 13 ani şi 8 luni de închisoare. Decizia nu e definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Economica.net - mar, 16 dec. 2014, 15:16
Dosar Rafo-CAROM - Tender, condamnat la 11 ani şi 4 luni de închisoare. Marian Iancu - 13 ani şi 8 luni

Dosarul RAFO-Carom este unul dintre cele mai lungi procese din istoria justiţiei din România, fiind trimis la instanţă în august 2006, scrie Agerpres.

Rechizitoriul a fost întocmit de Alina Bica, pe atunci procuror şef birou la DIICOT.

Pe 23 august 2006, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ovidiu Tender şi Marian Iancu, alături de Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găureanu şi Bogdan Sălăjan.

Procurorii susţin că aceştia au constituit un grup de criminalitate organizată în vederea obţinerii de fonduri financiare frauduloase, a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.

Infracţiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanţă şi de garanţie reală mobiliară în raport cu SC Carom SA Oneşti iar, pe de altă parte, relaţiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL Bucureşti, în raport cu SC Rafo SA Oneşti.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu şi Marin Badea, în calitate de asociaţi, administratori de fapt, respectiv, de drept şi directori sau angajaţi ai SC Tender SA Timişoara, SC VGB OIL SRL Bucureşti, SC VGB Impex SRL Bucureşti şi SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfăşura o intensă activitate infracţională în urma căreia SC Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.

În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată, spălare de bani şi spălare de bani în formă continuată.

La rândul său, Marian Iancu este acuzat de complicitate la înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de criminalitate organizată şi spălare de bani în formă continuată.

Te-ar mai putea interesa și
Criză carburanţi – UE pregăteşte un plan pentru combustibilul de avioane, în contextul crizei din Iran
Criză carburanţi – UE pregăteşte un plan pentru combustibilul de avioane, în contextul crizei din Iran
Uniunea Europeană elaborează planuri de răspuns la o iminentă criză a aprovizionării cu combustibil pentru avioane precum şi pentru a maximiza producţia rafinăriilor din blocul comunitar, au......
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
Pentagonul s-ar afla în plin proces de intensificare a planurilor sale de intervenţie militară în Cuba, deşi Departamentul ...
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit semnificativ carburanții în această ...
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta ...