Pandemia a acutizat dependenţa de smartphone-uri. Cele mai folosite sunt aplicaţiile de ştiri, social media şi filme

 Şapte din zece români (68,3%) susţin că, faţă de perioada dinaintea pandemiei, folosesc cu mult mai mult telefoanele mobile, iar peste două treimi au recunoscut că aplicaţiile mobile le-au influenţat, în mare măsură, obiceiurile de consum, relevă datele unui Barometru realizat de consultanţii Frames, la comanda platformei Factory 4.0.
AGERPRES - J, 13 mai 2021, 13:55
Pandemia a acutizat dependenţa de smartphone-uri. Cele mai folosite sunt aplicaţiile de ştiri, social media şi filme

Conform cercetării „RomanianApp. Cum au influenţat aplicaţiile mobile viaţa românilor”, în topul celor mai folosite aplicaţii mobile se află cele de ştiri, social media, filme şi monitorizarea sănătăţii.

În acelaşi timp, peste jumătate dintre respondenţi (51,7%) folosesc aplicaţiile mobile care îi conectează cu propriul corp, 18,7% cu maşina şi 14% cu casa, iar în topul celor mai utilizate aplicaţii se mai regăsesc cele de shopping (cumpărături), productivitate (e-mail, documente, tabele), muzică, jocuri, mâncare (food delivery, reţete online etc.), fitness, stil de viaţă, cursuri online, călătorii şi dating.

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS), citate în Barometrul Frames, relevă faptul că peste trei sferturi (78,2%) dintre gospodăriile din România au avut acces la reţele de Internet în 2020, cu 2,5 puncte procentuale mai mult decât în anul precedent. Totodată, ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani care au utilizat internetul cel puţin o dată a ajuns la 85,9%, cu 3,6 puncte procentuale mai mult decât în anul precedent.

În ianuarie 2021, în România existau 15,49 milioane de utilizatori de internet, în creştere cu 0,9% (133.000), faţă de anul anterior.

„Dincolo de subiectele de tip can-can, de senzaţionalul teoriilor privind ‘Big Brother’ & vaccinarea şi 5G, pentru marea majoritate a celor chestionaţi (87%), folosirea datelor personale de către aplicaţiile mobile nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Acest lucru poate fi pus şi pe seama slabei conştientizări a pericolelor legate de securitatea cibernetică şi atitudinea generală faţă de protecţia datelor cu caracter personal şi a reputaţiei în mediul online. Numai 7,3% dintre respondenţi s-au arătat preocupaţi de securitatea datelor, iar 5,7% au evitat să răspundă, considerând că nu au informaţiile necesare. 57,8% au declarat că, atunci când accesează aplicaţiile mobile, o fac în primul rând de pe reţele wi-fi, iar 42,2% de pe reţelele mobile”, se menţionează în raportul citat.

La nivelul lunii ianuarie a acestui an, în România existau 26 milioane de conexiuni mobile, iar numărul acestora a ajuns să reprezinte 135,6% din totalul populaţiei.

Peste două treimi (68,9%) dintre români au declarat că aplicaţiile mobile le-au influenţat, în mare măsură, obiceiurile de consum şi 14,3% că „în foarte mare măsură”. Mai mult, 82,9% din totalul persoanelor chestionate au afirmat că efectuează constant plăţi prin intermediul aplicaţiilor mobile pentru shopping, plăţi uzuale, filme, social media, health. De asemenea, s-a observat un interes crescut al românilor pentru educaţia online.

Rezultatele Barometrului arată că 62,2% dintre cei chestionaţi au spus că, atunci când îşi caută un loc de muncă sau când vor să se perfecţioneze într-o nouă activitate, caută o aplicaţie mobilă care să-i ajute.

În ceea ce priveşte gradul de utilizare al terminalelor inteligente, 68,3% dintre români susţin că, faţă de perioada de dinainte de pandemie, folosesc mult mai mult telefoanele mobile.

Barometrul „RomanianApp. Cum au influenţat aplicaţiile mobile viaţa românilor” a fost realizat pe un eşantion de 650 de respondenţi, în perioada 6 – 9 mai 2021. Interviurile au fost realizate prin chestionare online, telefonic şi email, iar profilul respondenţilor a fost reprezentat de 56% bărbaţi şi 44% femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 54 ani.

Factory 4.0 reprezintă o platformă de susţinere a competenţelor angajaţilor din industria românească pentru digitalizarea companiilor, prin dezvoltarea competenţelor resursei umane, susţinută de companii de tehnologie, precum: Bosch Rexroth, Phoenix Contact, Kuka, ifm electronic şi Dell Technologies.

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...