Parchetul ICCJ: Proiectul de lege privind modificarea codurilor penale aduce modificări oportune şi în acord cu deciziile CCR

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spune că în proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală Ministerul Justiţiei face propuneri oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.
Economica.net - mie, 12 apr. 2017, 11:45
Parchetul ICCJ: Proiectul de lege privind modificarea codurilor penale aduce modificări oportune şi în acord cu deciziile CCR

„În urma analizei şi studiului proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum şi pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale”, a anunţat, miercuri, Ministerul Public.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat un punct de vedere ce conţine observaţii preponderent de tehnică legislativă.

„Ministerul Public îşi exprimă convingerea că forma promovată de către autorul propunerii de act normativ va fi agreată şi de către ceilalţi actori implicaţi ulterior în procesul de legiferare”, a precizat sursa citată.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţat în 7 aprilie că a primit de la Minsiterul Justiţiei proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, iar după ce îl va analiza, va transmite un punct de vedere.

Ministrul Justiţiei a anunţat, în 5 aprilie, că a fost elaborat şi va fi trimis Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale şi a reafirmat că nu va pune un prag pentru abuzul în serviciu, dar, „dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă”.

„Am elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, pentru punerea lor în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Modificările vizează strict punerea de acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale, nimic mai mult, nimic mai puţin”, a spus ministrul Justiţiei.

Întrebat ce modificări au fost făcute în codurile penale prin proiectul de lege, Tudorel Toader a spus că acestea sunt toate constatate după ce s-a făcut un inventar al deciziilor CCR pronunţate şi netranspuse.

Ministrul Justiţiei a spus că, printre modificările la Codul penal se află articolul 5, care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile, articolul 159 alineatul 3 privind împăcarea părţilor, dar şi, din procedura penală, lămurirea situaţiei în care o persoană care a mai fost arestată poate fi din nou arestată preventiv.

Ulterior, ministrul Justiţiei a declarat, pentru News.ro, că a trimis pachetul de legi privind justiţia la Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi la Ministerul Public, termenul pentru primirea eventualelor propuneri fiind 13 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Paradox sau noua normalitate? În plină criză energetică, prețul energiei electrice este zero și chiar negativ mâine în România
Paradox sau noua normalitate? În plină criză energetică, prețul energiei electrice este zero și chiar negativ mâine ...
Deși poate părea paradoxal pe fondul crizei energetice din România și din zonă, cauzate de temperaturile mari și de debitul mic al Dunării, mâine în România prețurile sunt  zero și......
Drona prăbuşită în Bulgaria este un aparat de zbor „utilizat pe scară largă” de armata ucraineană
Drona prăbuşită în Bulgaria este un aparat de zbor „utilizat pe scară largă” de armata ucraineană
Ministerul Apărării de la Sofia a anunţat că drona care s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa pe un câmp din Bulgaria ...
Ministerul Mediului vine cu explicații după ce liderul senatorilor AUR a acuzat instituția că a acordat preferențial un contract unui consorțiu de firme și a cerut intervenția Curții de Conturi
Ministerul Mediului vine cu explicații după ce liderul senatorilor AUR a acuzat instituția că a acordat preferențial ...
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), a transmis astăzi un comunicat de presă, în care susține că dezminte ...
VIDEO Pistă de avioane pe autostradă. Unde se construiește acum această facilitate în România
VIDEO Pistă de avioane pe autostradă. Unde se construiește acum această facilitate în România
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, lucrează în prezent la amenajarea unei parcări pe secțiunea ...