Parlamentul European a votat o lege care le va permite consumatorilor să inițieze acțiuni colective în instanțe

Parlamentul European a adoptat marţi o nouă lege care le va permite grupurilor de consumatori să lanseze împreună acţiuni colective în instanţe în interiorul UE, inclusiv prin intermediul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, informează un comunicat al PE, relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 24 nov. 2020, 15:37
Parlamentul European a votat o lege care le va permite consumatorilor să inițieze acțiuni colective în instanțe

Noile norme introduc un model armonizat pentru acţiunea de reprezentare în toate statele membre, care garantează protecţia consumatorilor împotriva prejudiciilor colective şi introduce garanţii adecvate pentru a evita procesele abuzive.

Toate statele membre trebuie să instituie cel puţin un mecanism procedural eficace care să permită entităţilor calificate, de exemplu organizaţii ale consumatorilor sau organisme publice, să introducă acţiuni în instanţă pentru a stopa sau interzice încălcările sau a obţine măsuri reparatorii. Legislaţia îşi propune să îmbunătăţească funcţionarea pieţei interne oprind practicile ilegale şi facilitând accesul consumatorilor la justiţie.

Modelul european de acţiune colectivă va permite numai entităţilor calificate, cum ar fi organizaţiile consumatorilor, să reprezinte grupuri de consumatori şi să intenteze acţiuni în justiţie, în locul cabinetelor de avocatură.

Pentru a introduce acţiuni transfrontaliere în instanţă, entităţile calificate vor trebui să respecte aceleaşi criterii în întreaga Uniune Europeană. Ele vor trebui să demonstreze că dispun de un anumit grad de stabilitate, că au activitate publică şi că sunt o organizaţie non-profit. Pentru a sesiza instanţele naţionale, entităţile vor trebui să îndeplinească criteriile prevăzute în legislaţia naţională.

Normele introduc şi garanţii puternice pentru a evita abuzul de procedură. În acest scop, se foloseşte principiul „partea care pierde plăteşte”, care garantează că partea care a pierdut suportă cheltuielile de judecată ale părţii care are câştig de cauză.

Pentru a preveni şi mai mult utilizarea abuzivă a acţiunilor de reprezentare, ar trebui evitate daunele-interese cu caracter punitiv, se menţionează în lege. Entităţile calificate trebuie, de asemenea, să stabilească proceduri pentru a evita conflictele de interese şi influenţa externă, şi anume dacă sunt finanţate de o terţă parte.

Pot fi introduse acţiuni colective împotriva unor comercianţi dacă se presupune că aceştia au încălcat legislaţia UE într-o gamă largă de domenii, cum ar fi protecţia datelor, călătoriile şi turismul, serviciile financiare, energia şi telecomunicaţiile.

În fine, directiva se referă şi la încălcările care au încetat înainte de a se iniţia sau încheia o acţiune de reprezentare, întrucât ar putea fi necesar să se interzică practica în sine pentru a împiedica repetarea ei.

„Prin această nouă directivă, am găsit un echilibru între o mai bună protecţie a consumatorilor şi asigurarea securităţii juridice de care au nevoie întreprinderile. Într-un moment în care Europa este puternic testată, UE a demonstrat că poate oferi rezultate şi se poate adapta la noile realităţi, îşi poate proteja mai bine cetăţenii şi le poate oferi noi drepturi concrete ca răspuns la globalizare şi la excesele acesteia”, a declarat raportorul, eurodeputatul francez Geoffroy Didier, din grupul PPE.

Directiva, asupra căreia există un acord între PE şi Consiliul UE, va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor dispune apoi de 24 de luni pentru a transpune directiva în legislaţia naţională şi de şase luni suplimentare pentru a o aplica. Noile norme se vor aplica acţiunilor de reprezentare introduse la data aplicării sau după această dată.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...