Parlamentul European vrea sancţiuni împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro

Deputaţii europeni au cerut joi ca sancţiunile care vizează Venezuela să fie extinse către preşedintele Nicolas Maduro, avertizând că Uniunea Europeană nu recunoaşte alegerile din ţara latinoamericană decât dacă sunt libere, relatează AFP.
Economica.net - J, 08 feb. 2018, 14:45
Parlamentul European vrea sancţiuni împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro

Cu 480 de voturi ”pentru”, 51 ”împotrivă” şi 70 de ”abţineri”, eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, ”au cerut ca sancţiunile să fie extinse la principalii responsabili ai agravării crizei politice, sociale, economice şi umanitare, respectiv preşedinte (Maduro), vicepreşedinte (Tareck El Aissami)” şi principalii responsabili militari.

”UE nu ar trebui să recunoască alegerile decât dacă ele sunt libere şi echitabile”, estimează Parlamentul European într-un comunicat.

”Doar alegerile pe care Uniunea Europeană şi instituţiile sale, inclusiv Parlamentul, le vor recunoaşte (…) sunt alegeri bazate pe un calendar electoral realist, convenite în cadrul unui dialog naţional între toţi actorii vizaţi şi toate partidele politice, însoţite de condiţii de participare identice pentru toţi, echitabile şi transparente”, au argumentat parlamentarii.

Pe 22 aprilie a.c., în Venezuela vor avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, dar opoziţia nu s-a decis încă dacă va participa sau nu la scrutin.

Nepopularul preşedinte Maduro, urmaşul defunctului preşedinte Hugo Chavez, figură emblematică a stângii radicale latinoamericane, candidează pentru un nou mandat.

Anunţul privind alegerile prezidenţiale a intervenit după eşecul negocierilor dintre guvern şi opoziţie privind data scrutinului.

Această rezoluţie a PE a fost adoptată în aceeaşi zi în care Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat că a început ”examinări preliminare” privind crime împotriva umanităţii comise în Venezuela.

Te-ar mai putea interesa și
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru două parcuri......
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...