1EUR=4.7383 RON | Bucureşti 13 º
INDICI BURSIERI
BET
7657,08
0.002
BETPlus
1145,35
0.0016
BET-FI
35169,46
0.0115
BET-NG
670,95
-0.0006
BET-XT
705,81
0.0017
ARAX
2.44
0,0000%
BIO
0.35
0,0000%
BRD
11.52
-1,5385%
BRK
0.0744
0,2695%
BVB
23
-2,1277%
DAFR
0.0158
0,0000%
EBS
151
2,8961%
FP
0.88
3,5294%
OLT
0.085
-1,8476%
PRSN
0.065
0,0000%
SIF1
2.24
1,3575%
SIF2
1.17
0,3431%
SIF3
0.2355
3,0635%
SIF4
0.618
0,3247%
SIF5
2.045
-2,1531%
SNP
0.347
-0,4304%
TEL
21.8
-1,5801%
TGN
336.5
1,9697%
TLV
1.828
-1,1892%

Parlamentul începe procedurile de avizare, dezbatere şi votare a proiectului de buget pe 2017

Comisiile de specialitate reunite ale celor două Camere se reunesc vineri, începând cu ora 11.00, pentru a aviza bugetele ordonatorilor principali de credite, fiind primul pas în vederea adoptării proiectului de buget pe 2017. Calendarul prevede ca proiectul să fie dezbătut în weekend în Comisiile reunite de buget, pentru raport, apoi va intra la plen pentru votul final cel mai probabil marţi, scrie News.ro.

Comenteaza
Parlament

Procedura prevede ca bugetul fiecărei instituţii să primească un aviz din partea comisiilor de specialitate, lucru care se va întâmpla în cursul zilei de vineri. Miniştrii, secretarii de stat şi reprezentanţii fiecărui ordonator de credite vor veni la comisiile de specialitate pentru a susţine bugetul, putând fi adoptate cu această ocazie amendamente de suplimentare sau reducere a fondurilor, scrie News.ro.

Începând de sâmbătă, proiectul de buget va intra în dezbaterea Comisiilor reunite de buget, care vor relua discuţiile cu fiecare minister şi ordonator de credite, pentru a oferi un raport asupra întregului proiect.

Potrivit calendarului stabilit de Parlament, votul final asupra Legii bugetului va avea loc marţi.

Proiectul legii bugetului de stat vine cu întârziere în Parlament, după ce prima formă a fost contestată de liderul PSD Liviu Dragnea, care a cerut rediscutarea lui. Ulterior, el a fost amânat din cauza avizării de către CSAT, după ce Guvernul a trimis la Administraţia Prezidenţială bugetul abia vineri, iar şedinţa Consiliului a avut loc marţi. Marţi seară abia a fost adoptat proiectul în şedinţa de Guvern.

Al doilea proiect de buget pentru 2017 al Guvernului condus de Sorin Grindeanu a majorat puternic, faţă de prima variantă, fondurile alocate Ministerului Apărării, de la 11 miliarde lei la 16,3 miliarde lei, echivalent cu 2% din produsul intern brut (PIB), dar a redus semnificativ fondurile alocate Serviciului Român de Informaţii, principalul serviciu de informaţii al României.

Astfel, noul proiect de buget - ce prevede un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB) - alocă pentru Administraţia Prezidenţială 41 milioane lei - faţă de 46,3 milioane lei în prima variantă şi cu 15% mai puţin faţă de 2016.

Principalele scăderi sunt la cheltuielile de capital (investiţii), unde fondurile se reduc cu 70%, faţă de o scădere de 40% în prima variantă.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va avea la dispoziţie cu 6,7% mai puţini bani pentru deplasări, iar fondurile pentru protocol scad cu 19%, la 1,2 milioane lei.

Odată cu scăderea numărului de parlamentari s-au redus semnificativ şi bugetele celor două camere parlamentare. Astfel, bugetul Senatului se reduce în 2017 cu 16,8%, la 122,2 milioane lei, în timp ce Camera Deputaţilor are un buget de 266,5 milioane lei, cu 13% mai mic faţă de 2016.

Totuşi, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, primeşte un fond la dispoziţia sa de 205.000 lei, mai mare cu 17,8% faţă de cel din 2016, prevede proiectul de buget elaborat de Guvern.

De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu va avea un fond de 200.000 lei la dispoziţia sa, cu 2% peste nivelul din 2016.

Dintre ministere, cea mai mare creştere, faţă de prima variantă, este la Ministerul Apărării Naţionale, care va avea un buget de 16,32 miliarde lei, faţă de 11,02 miliarde lei în varianta de luni. Noul buget este în creştere cu 52% faţă de nivelul din 2016 şi reprezintă exact 2% din PIB, acoperind angajamentul de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru Apărare.

La serviciile speciale, singura instituţie cu bugetul menţinut era, în prima variantă de buget, Serviciul Român de Informaţii, care primea 1,9 miliarde lei în 2017, cu 0,9% mai mult faţă de 2016. În noua variantă, bugetul SRI scade la 1,7 miliarde lei, în scădere cu 9,4% faţă de nivelul din 2016. Serviciul de Informaţii Externe are un buget de 247,06 milioane lei, la fel ca în prima variantă de buget, în scădere cu 10,6%, pe fondul reducerii la jumătate a cheltuielilor de capital.

De asemenea, Serviciul de Protecţie şi Pază primeşte 156,5 milioane lei (-9,2%), iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 270,1 milioane lei (-8,1%), niveluri identice cu cele din prima variantă a bugetului.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat diminuarea bugetelor instituţiilor cu atribuţii în securitatea naţională, însă CSAT a avizat până la urmă favorabil acest proiect, cu amendamentul că, la rectificare, vor fi alocaţi mai mulţi bani, în funcţie de necesităţi.

Citeste mai mult despre:
buget, buget 2017, lege buget, vot buget parlament,
de ultima ora pe ECONOMICA.net
capital.ro
b365.ro
noobz.ro
Obiectiv.info
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
Fii primul care afla
cele mai importante stiri!
Aboneaza-te la newsletter-ul
ECONOMICA.NET!
Business la minut
Ultimele joburi adaugate
Abonare Newsletter »
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z
Siteul ECONOMICA foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X