Pas uriaș înainte pentru cel mai mare parc fotovoltaic din UE, care se face în Arad, 1.300 MW. A primit finanțare de peste jumătate de miliard de euro

Rezolv Energy a semnat, prin intermediul subsidiarei sale West Power Investments, un pachet de finanțare a proiectului în valoare de până la 561 de milioane de euro pentru Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,3 GWp situat în județul Arad. Odată devenit operațional, Dama Solar va fi cel mai mare proiect de energie regenerabilă onshore din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al companiei.
Mihai Nicuţ - mie, 30 sept. 2026, 11:23
Pas uriaș înainte pentru cel mai mare parc fotovoltaic din UE, care se face în Arad, 1.300 MW. A primit finanțare de peste jumătate de miliard de euro

Finanțarea, susținută de o investiție-ancoră a Băncii Europene de Investiții (BEI) care beneficiază de o garanție InvestEU, a fost acordată de un consorțiu format din 14 creditori: 10 bănci comerciale – Erste Group Bank, UniCredit Bank, Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania, Société Générale, OTP Bank, Československá obchodní banka (ČSOB), Raiffeisen Bank S.A., Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien, Piraeus Bank și Siemens Bank – precum și de alte trei instituții financiare de dezvoltare: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Corporația Financiară Internațională (IFC) și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB).

Finanțarea are la bază două contracte pentru diferență (CfD) atribuite companiei Dama Solar în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România, care acoperă 520 MW din capacitatea proiectului, precum și un acord suplimentar de achiziție de energie (PPA) încheiat cu un partener de prim rang.

Finanțarea pentru proiectul Dama Solar este cea mai mare tranzacție de finanțare semnată până în prezent de Rezolv Energy, atât din punctul de vedere al valorii pachetului de finanțare, cât și al numărului de finanțatori implicați.

Aceasta depășește cele 291 de milioane de euro obținute pentru prima etapă a parcului eolian VIFOR, cele 331 de milioane de euro pentru a doua etapă a proiectului și cele 90 de milioane de euro pentru parcul solar St. George din Bulgaria.

Dama Solar este un proiect de referință. Parcul solar se va întinde pe o suprafață de peste 1.000 de hectare și va genera anual aproximativ 1.800 GWh de energie curată – o cantitate echivalentă cu circa 36% din producția totală de energie solară a României în 2025.

Proiectul va trece direct în etapa de construcție, iar partenerii responsabili de inginerie, achiziții și construcții (EPC) urmează să fie confirmați în scurt timp. Proiectul va genera oportunități semnificative de angajare, în special în perioada de construcție, planurile actuale estimând un vârf al forței de muncă de aproximativ 1.500 de persoane.

Se preconizează că Dama Solar va intra în faza de operare comercială în a doua jumătate a anului 2028.

Finanțarea pentru Dama Solar a fost structurată sub forma unui credit verde, în conformitate cu Principiile privind Creditele Verzi din 2025 – un cadru recunoscut la nivel internațional. Creditele verzi sunt concepute pentru a asigura utilizarea fondurilor în proiecte cu beneficii clare pentru mediu, care respectă cele mai înalte standarde de sustenabilitate.

Moody’s Ratings a furnizat o opinie independentă (Second Party Opinion), evaluând caracteristicile de sustenabilitate ale termenilor creditului și conformitatea acestora cu Principiile privind Creditele Verzi și atribuind un scor de calitate a sustenabilității de nivel SQS1 (Excelent) – cel mai înalt scor posibil.

Alastair Hammond, CEO-ul Rezolv Energy, a declarat: „Obținerea unei finanțări de o asemenea amploare de la 14 creditori reprezintă o realizare majoră și ne va permite să trecem direct la etapa de construcție. Le suntem recunoscători partenerilor noștri financiari pentru încrederea continuă acordată Rezolv Energy și acestui proiect emblematic. Acesta va aduce o contribuție importantă la tranziția energetică a României și la securitatea sa energetică pe termen lung.”

Jaroslava Korpanec, Director pentru Europa Centrală și de Est, Infrastructură în cadrul Actis, a declarat: „Considerăm că acest pachet de finanțare, susținut de 14 creditori, reflectă gradul ridicat de încredere al investitorilor în sectorul energiei regenerabile din România și, în special, în Rezolv Energy. Dama Solar va deveni cel mai mare proiect de energie regenerabilă onshore din UE, finanțat printr-o structură de credit verde care a primit cel mai înalt scor de sustenabilitate posibil din partea Moody’s. Proiectul este expresia atât a ambițiilor, cât și a competențelor echipelor Actis și Rezolv.”

Dama Solar face parte din portofoliul de 2,8 GW al Rezolv Energy, care cuprinde proiecte de energie regenerabilă la scară largă în România și Bulgaria. În mai 2026, Rezolv a dat în exploatare parcul solar St. George (225 MW) din Bulgaria, în timp ce prima etapă a parcului eolian VIFOR, care va ajunge ulterior la o capacitate totală de 461 MW, urmează să fie conectată la rețea la 1 octombrie 2026. Cel de-al patrulea proiect al Rezolv Energy este reprezentat de parcurile eoliene Dunărea East & West (600 MW) din județul Constanța, proiect aflat într-un stadiu avansat de dezvoltare.

Citeste si:

Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază

 

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a primit răspunsul SUA pentru un plan pe şapte zile, dar ordinea etapelor provoacă divergenţe – Reuters
Iranul a primit răspunsul SUA pentru un plan pe şapte zile, dar ordinea etapelor provoacă divergenţe – Reuters
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a primit marţi, prin intermediul mediatorilor qatarezi, un răspuns din partea Statelor Unite cu privire la un plan pe şapte zile menit să construiască......
Criză kerosen – Scumpirile pun în pericol companiile aeriene low-cost
Criză kerosen – Scumpirile pun în pericol companiile aeriene low-cost
Preţuri mici şi marje reduse, modelul de afaceri al companiilor aeriene low-cost este dat peste cap de costurile ridicate ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Lot început de Bechtel ar putea fi dat în trafic pe 1 decembrie
VIDEO Autostrada Transilvania: Lot început de Bechtel ar putea fi dat în trafic pe 1 decembrie
Lucrările la lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș (26 km) din Autostrada A3 Transilvania au depășit stadiul de 90%, anunță ...
Mesajul lui Siegfried Mureşan pentru parlamentari înainte de votul de învestire pentru noul guvern
Mesajul lui Siegfried Mureşan pentru parlamentari înainte de votul de învestire pentru noul guvern
Puterea este astăzi la fiecare parlamentar este mesajul transmis miercuri de premierul desemnat Siegfried Mureşan, care ...