Paşca Palmer: Circa 150 de persoane juridice au aplicat, până în prezent, în Programul ‘Rabla Plus’

Aproximativ 150 de persoane juridice au depus, până în prezent, dosare pentru achiziţia de maşini electrice prin intermediul Programului 'Rabla Plus', a anunţat, joi, la conferinţa de inaugurare a celei de-a XIV-a ediţii a Salonului Auto Bucureşti şi Accesorii de la Romaero Băneasa, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer.
Economica.net - J, 20 oct. 2016, 19:22
Paşca Palmer: Circa 150 de persoane juridice au aplicat, până în prezent, în Programul 'Rabla Plus'

‘Legătura dintre mediu şi dezvoltarea tehnologică nu mai poate fi tratată individual. România trebuie să facă paşi mult mai puternici în direcţia mobilităţii. Avem pe drumurile noastre un număr infim de maşini electrice. Vorbim despre 600 de unităţi, în prezent. Asta din cauza, o dată, a lipsei infrastructurii de alimentare a maşinilor electrice, iar pe de altă parte din cauza preţului încă ridicat al acestor autovehicule. De aceea, anul acesta Ministerul Mediului a vrut să vină în întâmpinarea acestor probleme şi a demarat două programe – unul pentru finanţarea proiectelor de infrastructură pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice, iar un altul pentru achiziţia de maşini electrice. A fost o idee de pionierat. Momentan, nu s-au înregistrat foarte multe dosare pe ‘Rabla Plus’ şi vorbim despre aproximativ 150 de persoane juridice interesate’, a afirmat Paşca Palmer.

Ministrul Mediului a amintit, de asemenea, de alocarea financiară pentru Reţeaua de Monitorizare a Calităţii Aerului, domeniu în care România se află într-o situaţie de pre-infringement, în cazul a trei oraşe – Bucureşti, Iaşi şi Braşov.

‘Aproape 70% din poluarea existentă în marile oraşe ale lumii este cauzată de traficul rutier. Maşina este omniprezentă în viaţa noastră. Există ţări în Europa, în special municipalităţi, care şi-au trasat ţinte clare de schimbare a parcului auto într-unul verde. De exemplu, municipalitatea Amsterdam şi-a propus ca, până în 2025, să transforme parcul auto într-unul cu emisii zero. Aceeaşi ţintă, dar până în anul 2050, şi-a propus-o municipalitatea Oslo. De asemenea, Londra acordă deja facilităţi celor care deţin maşini electrice, iar pentru anii următori se gândeşte la interzicerea circulaţiei în centrul oraşului a tuturor maşinilor convenţionale. Cred că şi România trebuie să facă paşi în această direcţie, pentru a ţine pasul cu tendinţele’, a menţionat ministrul Mediului.

Ministerul Mediului a lansat, în acest an, două programe ce promovează tehnologiile curate: ‘Rabla Plus’ şi Programul ‘Infrastructură de alimentare verde’.

În ceea ce priveşte Programul ‘Rabla Plus’, al cărui buget total este de 75 de milioane de lei, românii care vor să aleagă o maşină care nu poluează beneficiază din partea AFM de două tipuri de eco-tichete electronice: unul în valoare de 5.000 de lei pentru achiziţionarea unui autoturism nou electric-hibrid, iar un altul de 20.000 de lei pentru maşinile noi electrice 100%.

Pe de altă parte, primăriile, agenţii economici şi instituţiile publice din localităţi cu mai mult de 50.000 de locuitori, precum şi operatorii economici cu sedii sociale sau puncte de lucru cu acces direct la autostrăzi, drumuri europene şi drumuri naţionale au putut aplica, până pe 15 octombrie, pentru proiecte privind dezvoltarea reţelei naţionale de încărcare a maşinilor ecologice. Programul ‘Infrastructură de alimentare verde’, o iniţiativă concepută ca una multianuală, are ca ţintă indicativă 6.000 de puncte de alimentare instalate în reţea, până în anul 2020.

Pentru anul 2016, suma alocată acestui program este în valoare de 70 de milioane de lei şi vizează instalarea a circa 420 de staţii de încărcare cu putere normală şi alte 420 de staţii de încărcare rapidă.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Infrastructură modernizează 23 de gări. Care sunt celelalte 22 de stații, în afară de Gara de Nord
CFR Infrastructură modernizează 23 de gări. Care sunt celelalte 22 de stații, în afară de Gara de Nord
Pe lângă proiectul de modernizare a celei mai mari stații de cale ferată din țară, respectiv Gara de Nord, CFR Infrastructură are în derulare încă 22 de astfel de proiecte, finanțate prin......
Austriecii de la Rosendahl Nextrom capitalizează cu 3,5 milioane de euro subisidara din ţara noastră, care deţine o fabrică de contrucţii metalice
Austriecii de la Rosendahl Nextrom capitalizează cu 3,5 milioane de euro subisidara din ţara noastră, care deţine o fabrică ...
Rosendahl Nextrom GmbH din Austria a majorat capitalul social al subsidiarei sale din România cu 3,5 milioane de euro, echivalentul ...
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși un risc major
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși ...
Comtim România, fosta Smithfield România, cel mai mare jucător de pe piaţa cărnii de porc, produce cu 40% mai puțin ...
Ce zic oficialii Huawei la București despre acuzațiile SUA că firmele din China au dispozitive ascunse în invertoarele instalațiilor fotovoltaice
Ce zic oficialii Huawei la București despre acuzațiile SUA că firmele din China au dispozitive ascunse în invertoarele ...
Chiar dacă Huawei a fost supusă în ultimii ani presiunilor politice externe, în special din partea SUA, compania continuă ...