PE cere Elveţiei să renunţe la cotele „discriminatorii” impuse est-europenilor

Parlamentul European cere Guvernului elveţian să revoce o decizie "discriminatorie şi ilegală" care reimpune cote pentru permisele de lung sejur pentru polonezi, lituanieni, letoni, estoni, sloveni, slovaci, cehi şi ungari, în cadrul unei rezoluţii adoptate joi, se arată într-un comunicat oficial.
Economica.net - J, 24 mai 2012, 13:25
PE cere Elveţiei să renunţe la cotele

În rezoluţia adoptată cu 486 de voturi, 30 împotrivă şi 27 de abţineri, PE îşi exprimă regretul faţă de reintroducerea cotelor care restricţionează libera deplasare a persoanelor, care a fost subiectul unui acord încheiat între UE şi Elveţia în 1999.

Măsura este „discriminatorie şi ilegală” pentru că vizează cetăţeni europeni pe baza naţionalităţii lor, subliniază europarlamentarii, adăugând că nu există o bază legală pentru acest lucru în tratele încheiate între Elveţia şi UE.

Europarlamentarii sunt îngrijoraţi că Guvernul elveţian intenţionează să adopte şi alte măsuri restrictive şi susţin că UE şi Elveţia ar trebuie să îşi amelioreze cooperarea în domeniul libertăţii de circulaţie a persoanelor. Parlamentul cere, de asemenea, Comisiei Europene să ridice urgent această problemă pe lângă Guvernul elveţian.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, însă introducerea noilor modele Spring și Striker în această toamnă......
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...