1EUR = 4.7432 RON | Bucureşti 21 º

Iulian Enache

Pesta porcină africană şi antreprenoriatul uman românesc

Marii fermieri români se plâng în cor, în aceste zile, de nenorocirea care le-a lovit afacerile. Într-adevăr, pesta porcină africană face ravagii, însă în combinaţia nefericită cu incompetenţa criminală a actualului guvern, de departe cel mai slab pe care l-a avut vreodată România, a devenit devastatoare şi de neoprit. Sute de mii de porci au fost ucişi şi arşi, laolaltă cu toţi mistreţii, lupii, urşii, vulpile, vulturii şi jderii din ariile respective. Marile ferme româneşti (mari inclusiv la nivel european) se zvârcolesc în pragul falimentului, cu pagube imense.

30 aug, 2018 | | ECONOMICA.net

Unii spun că inertul şi incompetentul stat român a fost avertizat că mistreţii infectaţi din Ucraina se plimbă pe teritoriul nostru încă de acum doi ani, însă nu a luat nimeni nicio măsură. Alţii acuză conspiraţii menite să ne distrugă agricultura, şi doar interesele sunt fie străine, fie pesediste, în funcţie de orientarea ideologică a fiecăruia.

Dincolo de tot acest haos, încă în desfăşurare, rămân câteva lecţii amare pe care ar trebui să ni le însuşim cu toţii. În primul rând, comunicarea dintre stat şi mediul privat este una dezastruoasă, iar asta se vede, spre exemplu, în legislaţia volatilă şi neprietenoasă, în birocraţia cumplită sau în absorbţia penibilă a fondurilor europene, unde am putea învăţa câteva lucruri de la Polonia. 

Vorbim despre comunicarea oficială, pentru că cea neoficială este la cele mai înalte cote. Timp de zeci de ani, majoritatea oamenilor de afaceri din topul milionarilor autohtoni au trăit în perfectă simbioză cu statul, care, la rândul său, s-a confundat adeseori cu Partidul. Licitaţiile trucate, alegerile măsluite sau finanţate generos pe sub masă, gonirea investitorilor străini pentru descurajarea concurenţei, păstrarea salariilor la nivel de ţară africană, lipsa de responsabilitate, alipirea şi suptul la ţâţa banilor publici şi devalizarea sistematică a bunurilor statului, banii transformaţi în vile, iahturi şi maşini ultraluxoase în detrimentul reinvestirii lor în siguranţă şi progres tehnologic, toate acestea au ţinut România la un nivel rudimentar.

Departe de mine gândul să mă bucur, Doamne fereşte, de drama prin care trec, astăzi, marii fermieri din România. Ce încerc să le transmit, însă, celor care acum se jeluiesc din tot sufletul şi acuză statul că i-a falimentat din rea voinţă sau incompetenţă, este să se gândească foarte serios la rolul pe care l-au avut inclusiv domniile lor la acest dezastru. La felul în care au ajutat personaje toxice să ajungă în funcţii publice, la şpăgi, la închis ochii, la distrus concurenţa cinstită, la felul în care mulţi dintre ei chiar au ajuns să se confunde cu sistemul ticăloşit şi otrăvitor în care şi-au crescut afacerile. Iată, fosta regină a textilelor, doamna Maria Grapini, pare să se simtă foarte bine ca europarlamentar pe listele PSD. Fostul mogul al marmurei, domnul Adriean Videanu, n-a avut nicio problemă să fie primar PDL. Sunt doar două exemple din câteva sute sau mii, pe care le cunoaştem, cu toţii, foarte bine.

De-a lungul timpului, marii industriaşi, marii fermeri, marii latifundiari, marii constructori - toţi au hrănit, cu bună ştiinţă şi cu intenţie, aparatul de partid care a sufocat, pe îndelete, ca o anacondă lacomă, toată economia României, ajungând în punctul în care călăreşte, cu mare succes, bugetul public, Guvernul, Parlamentul şi - mai e extrem de puţin - Justiţia. Şi nu au făcut-o din afara, ci din interiorul acestei putreziciuni corupte. Astăzi, o parte dintre ei culeg roadele propriilor acţiuni: falimente, forţă de muncă fugită din ţară de silă, epidemii medievale în rândul populaţiei sau animalelor.

Închei aici. Sunt obosit, asemenea tuturor celor care am trecut prin această tranziţie îngrozitoare de la dictatură oligarhică la oligarhie tribală. În pofida tuturor celor scrise mai sus, rămân la părerea fermă că antreprenorii autohtoni trebuie sprijiniţi, şi nu demonizaţi. Însă nu cu orice preţ, dintr-un sindrom Stockholm pe care mulţi compatrioţi îl numesc "patriotism", conform căruia dacă nu-ţi transformi vecinul în miliardar, suportând servicii proaste şi scumpe, lăcomie exagerată, produse făcute în bătaie de joc şi atitudine de boier medieval, eşti un trădător de neam şi ţară.

Este adevărat că şi antreprenorii au dreptul să se afilieze politic sau să aibă simpatii. Ce spun aici e că uneori politica burţii umplută până plesneşte astăzi, urmată de faliment răsunător şi foame cruntă mâine, este proastă şi simplistă, şi nu se compară cu mâncatul prudent până la saţietate în fiecare zi. Este adevărat că nu toţi antreprenorii au urmat calea greşită, şi că unii sunt veritabile exemple de virtute şi business sănătos. La fel cum este adevărat şi că mulţi dintre cei despre care vorbesc aici nu au luat totul de-a gata, ci au muncit foarte mult, au ajutat comunităţile locale, au plătit sume uriaşe la bugetul de stat sub formă de taxe, impozite şi redevenţe, au construit şi au creat locuri de muncă şi lucruri bune pentru oraşele lor şi, implicit, pentru România. Altfel spus, lucrurile nu sunt albe sau negre, există multe culori, nuanţe şi umbre. În absolut toate cazurile.

Şi totuşi, oamenii de afaceri trebuie să înveţe că individualismul în mijlocul unei societăţi este involuţie. Că cel care acumulează trebuie să fie responsabil şi un model de urmat. Că banii vin din comunitatea în care trăiesc, nu cad din copac, nici măcar aceia daţi după bunul plac de cei care s-au înstăpânit asupra banului public. Că un mediu politic toxic se traduce prin degradare, faliment, corupţie şi un mediu în care prosperitatea şi fericirea sunt stârpite. Totul este aleatoriu, făcut pe genunchi, după hachiţele şi bâzdâcul unor politruci insalubri, care apar în public flancaţi de interlopi şi se dau de ceasul morţii să nu înfunde puşcăria.

Şi, cu voia dumneavoastră, ultima observaţie: nu există societate civilizată în această lume unde lucrurile au fost făcute altfel decât împreună. Iată, apare o criză, şi ajungi să ceri ajutor. Iar acesta nu poate să vină decât de la aceiaşi oameni care ţi-au clădit averea - clienţii, populaţia. La fel cum noi, populaţia, avem exact produsele pentru care plătim sau reprezentanţii pe care îi votăm. Mediul politic, mediul privat şi populaţia - în fond, suntem aceiaşi oameni.

Sau ar trebui să fim.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Iulian Enache

Vara neputinţei

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO