Peste 25% dintre angajatorii români preconizează creşterea numărului de angajaţi în perioada iulie – septembrie 2018

Mai mult de un sfert (27%) dintre angajatorii români preconizează o creştere a numărului de angajaţi în intervalul iulie - septembrie 2018 şi doar 8% anticipează reduceri, ceea ce rezultă într-o Previziune Netă de Angajare ajustată sezonier +13%, conform unei analize de specialitate remisă marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 12 iun. 2018, 08:33
Peste 25% dintre angajatorii români preconizează creşterea numărului de angajaţi în perioada iulie - septembrie 2018

Aceasta se îmbunătăţeşte cu 2 puncte procentuale faţă de trimestrul II şi rămâne relativ stabilă în comparaţie cu intervalul iulie – septembrie 2017.

Perspectivele de angajare sunt pozitive în toate cele opt regiuni ale ţării şi opt dintre zece sectoare industriale, arată studiul ManpowerGroup. Din punct de vedere regional, cei mai optimişti sunt angajatorii din regiunea Vest, care raportează o previziune netă de angajare de +17%, cu 7 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul precedent şi cu 14 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul III/2017.

Angajatorii din regiunea Centru sunt, de asemenea, optimişti, raportând o Previziune Netă de Angajare +16%, cu un punct procentual mai slabă decât cea din trimestrul II/2018, dar cu 6 puncte procentuale mai puternică decât cea raportată anul trecut în trimestrul III. Angajatorii din regiunile Nord-Est şi de Sud raportează la rândul lor un declin de un punct procentual de la trimestru la trimestru, Previziunea Netă de Angajare pentru trimestrul III fiind de +5%, respectiv +8%, în timp ce în perspectivele din regiunea Sud-Vest sunt cu 4 puncte procentuale mai slabe decât în ultimul trimestru, situându-se totuşi la +8%.

În comparaţie cu anul trecut, previziunile sunt mai slabe în patru din cele opt regiuni, în special în regiunea Nord-Est, unde Previziunea Netă de Angajare de +5%, cea mai puţin optimistă din ţară, este cu 14 puncte procentuale mai slabă ca în TIII /2017.

Când vine vorba de sectoarele de activitate, intenţiile de angajare sunt mixte. Angajatorii din sectorul industriei prelucrătoare sunt din nou cei mai optimişti din ţară, raportând o Previziune Netă de Angajare de +28%, cu 2 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul al doilea, dar tot cu 2 puncte procentuale mai slabă decât cea raportată anul trecut în trimestrul III. Cel mai semnificativ declin de la an la an este raportat de angajatorii din industria extractivă, unde Previziunea Netă de Angajare slăbeşte cu 15 puncte procentuale faţă de TIII/2017 şi cu 5 puncte procentuale faţă de TII/2018, atingând minus 11%, cel mai puţin optimist nivel din toate sectoarele analizate şi fiind una din singurele două prognoze negative la nivel naţional, alături de previziunea de minus 4% raportate în sectorul agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit.

Cea mai notabilă îmbunătăţire de la an la an se înregistrează în sectorul finanţe, asigurări, servicii mobiliare şi servicii de afaceri, unde Previziunea Netă de Angajare de +15% este cu 9 puncte procentuale mai puternică decât în TIII/2017.

Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă au şanse să găsească oportunităţi în organizaţii de toate dimensiunile. Cele mai puternice intenţii de angajare sunt raportate de angajatorii mari, cu o previziune netă de angajare de +27%. Planurile cele mai precaute sunt formulate de angajatorii din micro-organizaţii, dar previziunea netă de angajare de +5% pe care o raportează aceştia este cea mai puternică (şi singura pozitivă) din ultimul an, îmbunătăţindu-se cu 6 puncte procentuale atât faţă de intervalul aprilie – iunie 2018, cât şi faţă de TIII/2017.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...