Peste 3.000 de joburi la stat au fost scoase pe piaţă în martie, cât în ianuarie şi februarie cumulat – platformă de recrutare

Angajările la stat continuă în ritm crescător faţă de primele două luni ale anului, în condiţiile în care, pentru luna martie, instituţiile publice au postat anunţuri de angajare pentru peste 3.000 de poziţii, la fel de multe cât pentru ianuarie şi februarie la un loc, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare.
AGERPRES - J, 20 apr. 2023, 10:51
Peste 3.000 de joburi la stat au fost scoase pe piaţă în martie, cât în ianuarie şi februarie cumulat - platformă de recrutare

Circa 90% dintre acestea sunt funcţii de execuţie, potrivit datelor jobradar24.ro, dezvoltat de eJobs.ro.

Aproape 1.900 de locuri de muncă au fost postate de instituţii locale, peste 400 de primării şi aproximativ 300 de instituţii judeţene. Guvernul şi ministerele au avut cel mai mic număr de poziţii vacante în luna martie.

„Tiparul angajărilor din sectorul public este destul de liniar – se angajează aproape exclusiv în regim full time, iar angajaţii lucrează doar de la birou. Circa 15% din joburile postate sunt pe bază de proiect sau sezoniere. Aceste elemente consolidează ideea de stabilitate care a fost de-a lungul timpului asociată joburilor de la stat şi care a rămas, totodată, şi principalul criteriu pentru care sunt atât de atractive pentru anumite categorii de candidaţi. Acestui argument extrem de puternic i se adaugă cel legat de creşterea salariilor din sectorul public din ultimii ani. Rămâne, totuşi, o zonă pe care candidaţii care au pregătire în domenii liberale şi care sunt obişnuiţi cu un anumit tip de flexibilitate la locul de muncă sau cu programul de lucru remote o privesc încă uşor sceptic”, a afirmat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 500, aparţin instituţiilor de stat din Bucureşti, Clujul ocupând a doua poziţie în clasament, cu 203 de oferte. Urmează Timiş, Constanţa, Iaşi, Ilfov şi Argeş, toate cu peste 100 de posturi scoase în piaţă. De cealaltă parte se află judeţe precum Bistriţa Năsăud, Botoşani, Brăila, Caraş Severin sau Călăraşi.

„Sunt judeţe în care oferta nu este foarte generoasă nici din partea mediului privat şi în care candidaţii ajung, de multe ori, să se uite către ofertele din judeţele învecinate pentru a-şi putea găsi un loc de muncă”, a precizat Bogdan Badea.

Poziţiile pentru care s-au căutat cei mai mulţi candidaţi au fost de îngrijitor, medic, muncitor calificat, asistent medical şi referent de specialitate. Împărţite pe nivel de carieră, mai mult de 10% au fost pentru muncitori, aproape la fel de multe pentru debutanţi şi specialişti şi doar 2% au fost destinate managerilor şi directorilor.

„De la începutul anului şi până acum, ritmul de evoluţie a numărului de joburi noi din sectorul public l-a depăşit pe cel din privat, chiar dacă, în cifre absolute, vorbim de un număr de 10 ori mai mare de poziţii care aparţin companiilor private. Cu toate acestea, faptul că în luna martie statul a scos în piaţă tot atâtea poziţii vacante câte a avut în ianuarie şi în februarie la un loc ne arată că angajările au început în mod real să se deblocheze şi în această zonă şi ne aşteptăm ca şi aplicările să fie pe măsură. Ce nu vedem însă deocamdată aici este publicarea salariilor în anunţul de angajare, element de care angajatorii din privat încep să ţină tot mai mult cont”, a mai spus Bogdan Badea.

În timp ce pe parcursul lunii martie angajatorii din sistemul public au avut puţin peste 3.000 de joburi vacante, în mediul privat, numărul de joburi postate de angajatori pe eJobs.ro, pentru acelaşi interval de referinţă, a fost de aproape 33.000.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 30.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 1.700 de locuri de muncă la stat.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei de recrutare.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...