Peste 900 de morţi în cutremurul din Afganistan. Operațiunile de salvare continuă

Peste 900 de persoane au murit în urma seismului care a lovit recent estul Afganistanului, unde operaţiunile de salvare continuă, în timp ce personalul medical încearcă să îi ajute şi să îi consoleze pe localnicii supravieţuitori, informează marţi AFP.
AGERPRES - mar, 02 sept. 2025, 13:52
Peste 900 de morţi în cutremurul din Afganistan. Operațiunile de salvare continuă

Având magnitudinea 6 şi urmat de cel puţin cinci replici puternice, acel cutremur de pământ a devastat în noaptea de duminică spre luni zone izolate din provinciile muntoase Nangarhar, Kunar şi Laghman, scrie Agerpres.

Aproape toate victimele au fost înregistrate în provincia Kunar, a precizat Mohammed Hamad, purtătorul de cuvânt al Autorităţii de gestionare a catastrofelor, în timp ce în provincia vecină Nangarhar au fost raportaţi 10 morţi.

Potrivit aceluiaşi oficial afgan, bilanţul – care menţionează totodată peste 3.000 de răniţi – ar putea creşte şi mai mult în orele următoare, în contextul în care operaţiunile de căutare continuă în acele sate de munte, transformate în mormane de moloz.

„Trebuie să ne ajutaţi”, a implorat un tânăr localnic, Akhlaq, în vârstă de 14 ani, de pe patul său de spital din oraşul Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, unde a fost transportat cu elicopterul. În momentul seismului, în locuinţa familiei sale se aflau 10 persoane.

„Doi dintre fraţii mei, unchiul meu şi doi dintre nepoţii mei au murit, ceilalţi patru membri ai familiei mele au rămas acum fără adăpost, nu au nici mâncare, nici apă”, a declarat el.

Ehsanullah Ehsan, directorul Autorităţii de gestionare a catastrofelor din provincia Kunar, cea mai devastată, a dat asigurări spunând că „operaţiunile de căutare şi salvare au continuat pe durata întregii nopţi”.

„Datoria de a ajuta”

„Graţie mobilizării angajaţilor noştri şi a localnicilor veniţi din districtele învecinate, căutările nu s-au întrerupt”, a declarat el, în condiţiile în care echipele de ajutorare întâmpină încă dificultăţi în a se apropia de anumite sate rămase izolate din cauza unor alunecări de teren.

„Prioritatea este de a-i ajuta pe răniţi, apoi vom distribui corturi şi mese calde celor rămaşi fără adăpost”, a adăugat Ehsanullah Ehsan.

De peste 36 de ore, zeci de locuitori ai satelor Wadir şi Mazar Dara, situate pe dealurile înverzite din Kunar, curăţă cu lopeţi sau cu mâinile goale ceea ce a mai rămas din casele prăbuşite.

Oubadullah Stouman a alergat spre Wadir venind din satul său situat lângă graniţa cu Pakistanul, mai la est, pentru a afla veşti despre rudele sale.

„Aici oamenii sunt săraci, este datoria noastră de a îi ajuta”, a declarat acest afgan în vârstă de 26 de ani, care a fost trezit brusc din somn de cutremur, dar al cărui sat nu a fost afectat.

În Wadir, în schimb, „nu au mai rămas decât pietre, nici nu ştiu cum să descriu asta, e foarte, foarte greu de privit”, a dezvăluit el, cu o voce îndurerată.

Peste tot în jur, după rugăciunile funerare, rânduri întregi de cadavre, uneori ale unor copii, învelite într-un giulgiu alb conform ritului musulman, sunt îngropate.

Ajutor internaţional

Elicopterele militară îşi continuă zborurile spre zonele sinistrate, transportând ajutoare şi participând la evacuarea morţilor şi a răniţilor.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la 27 kilometri distanţă de Jalalabad, la o adâncime de doar opt kilometri, ceea ce explică bilanţul ridicat al victimelor şi amploarea pagubelor materiale.

Afganistanul, ale cărui autorităţi talibane sunt recunoscute doar de Rusia, este una dintre cele mai sărace ţări din lume.

Toate agenţiile ONU au lansat campanii de strângere de fonduri, iar o sumă iniţială de 5 milioane de dolari a fost deblocată din fondul global de intervenţie de urgenţă al ONU.

Guvernul de la Londra, la rândul său, a anunţat că va aloca 1 milion de lire sterline pentru a ajuta familiile afectate.

Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în regiunea lanţului muntos Hindukuş, în apropiere de joncţiunea plăcilor tectonice eurasiatică şi indiană.

Începând din 1900, în regiunea nord-estică a acestei ţări au fost înregistrate 12 seisme cu magnitudini de peste 7, a precizat Brian Baptie, seismolog la British Geological Survey.

După revenirea lor la putere în 2021, talibanii s-au confruntat cu un alt cutremur de proporţii: în 2023, în provincia Herat, la celălalt capăt al ţării, în vest, lângă graniţa cu Iranul, peste 1.500 de persoane au fost ucise şi peste 63.000 de locuinţe au fost distruse.

Acel cutremur cu magnitudinea 6,3 a fost cel mai devastator seism care s-a produs în această ţară în ultimii 25 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri sub brandul Fox, a raportat pentru 2025 afaceri de peste jumătate de......
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...
Germania – Propunerea de la Deutsche Bahn: bilete de tren mai ieftine pe perioada crizei carburanţilor
Germania – Propunerea de la Deutsche Bahn: bilete de tren mai ieftine pe perioada crizei carburanţilor
Într-un moment în care germanii se confruntă cu preţurile ridicate la combustibil, un oficial din conducerea operatorului ...