Petrom a plătit Guvernului României taxe cu 30% mai mari în 2018: 1,68 miliarde de lei

Taxele plătite de Petrom anului trecut ai crescut substanţial faţă de cele din 2017, atât ca urmare a profitului mai mare, cât şi a legislaţiei privind redevenţele, care a impus companiei petroliere obligaţii de plată mai mari. Au apărut şi beneficiari noi de bani de la Petrom, autorităţi publice.
Mihai Nicuţ - lun, 18 mart. 2019, 19:36
Petrom a plătit Guvernului României taxe cu 30% mai mari în 2018: 1,68 miliarde de lei

Volumul total al taxelor plătite de Petrom statului român a fost, anul trecut, de 1,68 miliarde de lei, sumă care nu include TVA şi accize (compania doar le colectează, consumatorii plătesc), potrivit datelor prezentate de companie. Anul precedent, volumul acestor taxe s-a ridicat la 1,29 miliarde de lei, deci în 2018 compania, care este cel mai mare contribuabil la bugetul României, a plătit cu 30% mai mult.

Principalele cauze ţin de schimbarea regimului fiscal al redevenţei la gaze, care, din primăvara anului trecut, se aplică la preţul de hub de la Baumgarten, mai mare, nu la preţul realizat de companie. Din acest motiv, redevenţa totală, pentru zăcămintele onhore şi offshore, a fost, în 2018, de 758 de milioane de lei (576 pentru uscat şi 176 pentru  ce operează Petrom în Marea Neagră) faţă de 565 de milioane de lei în 2017 (430, respectiv, 132 de milioane). Aşadar, o creştere de 34%.

La celălalt capitol mare (impozite pe venit, producţia sau profit), compania petrolieră a virat bugetului statului 830 de milioane de lei, cu peste 24% faţă de nivelul lui 2017. Explicaţia principală ţine de creşterea profitului-Petrom a raportat pentru 2018 un profit net de 4,1 miliarde de lei, cu 64% mai mare decât cel din anul 2017.

Citeşte şi:

Bugetul Petrom pentru 2019, totul e în scădere: producţie, afaceri, investiţii, profit. OUG 114 este una dintre cauze

În plus, chiar dacă sumele sunt mai mici, au crescut semnificativ sumele plătite de companie în contul taxelor pentru chirii, licenţe, înregistrare. Au crescut de la 61 de milioane de lei anul precedent, la 91 de milioane de lei în anul 2018, deci cu 50%. În plus, pe lista autorităţilor cărora compania petrolieră a plăit aceste taxe în 2018 apar nume care nu apăreau în 2017: ANRE a primit 2,6 milioane de lei , sumă egală cu cea plătită către ANRM (cel mai probabil din cauza OUG 114), iar noua Autoritate pentru Reglementara Operaţiunilor Petroliere Offshore din Marea Neagră a pimit 829.000 de lei.

Petrom este cea mai mare companie petrolieră din România şi singurul producător de petrol şi gaze. Compania este deţinută în proporţie de 51,01% de OMV, în timp ce statul român deţine 20,64% din acţiuni. Alte părţi din companie sunt deţinute de Fondul Proprietatea – 9,9985%, iar 18,35% se tranzacționează liber pe piață.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
TikTok n-a scăpat de bătăile de cap legate de alegerile prezidențiale din 2024. Comisia Europeană a început o anchetă, iar platforma riscă o amendă uriașă pentru că a permis campanii de dezinformare
TikTok n-a scăpat de bătăile de cap legate de alegerile prezidențiale din 2024. Comisia Europeană a început o anchetă, ...
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva TikTok în baza Digital Services Act (DSA), care riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce înseamnă o sumă......
Schimbare în grupul de leasing Arval, parte a BNP Paribas. Annie Pin va prelua funcția de CEO din aprilie 2027
Schimbare în grupul de leasing Arval, parte a BNP Paribas. Annie Pin va prelua funcția de CEO din aprilie 2027
Grupul de leasing Arval anunță că, începând cu 1 aprilie 2027, Alain van Groenendael va deveni președintele Consiliului ...
Avertisment foarte serios transmis de Marco Rubio. „Războiul din ucraina a ajuns într-un impas, iar impasurile sunt foarte periculoase. Ar putea urma sabotaje în țările vecine conflictului”
Avertisment foarte serios transmis de Marco Rubio. „Războiul din ucraina a ajuns într-un impas, iar impasurile sunt ...
Războiul dintre Rusia şi Ucraina a ajuns într-un impas "foarte periculos" în care beligeranţii riscă să mizeze pe ...
Formula 1 revine în Africa. Un Mare premiu va fi găzduit de Rwanda după 2030 – surse
Formula 1 revine în Africa. Un Mare premiu va fi găzduit de Rwanda după 2030 – surse
Organizaţia proprietară a Formulei 1 şi Guvernul Rwandei au convenit să organizeze primul Mare Premiu al Rwandei după ...