Ponta: Rectificarea bugetară va fi negativă

A doua rectificare bugetară din acest an, programată pentru sfârşitul lunii octombrie, va fi una negativă, a anunţat premierul Victor Ponta.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 16:03
Ponta: Rectificarea bugetară va fi negativă

„În ultima şedinţă a USL am discutat cum stăm cu banii, că o să avem o rectificare negativă în acest moment”, a spus Ponta.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul „luăm bani de la unii şi dăm la alţii”, Guvernul neavând niciun „rezervor secret” de fonduri.

Prima rectificare bugetară din acest an a fost avizată de Guvern în luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, şi un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte.

Astfel, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite în scădere cu peste 2,2 miliarde lei, prin creşterea veniturilor la nivelul autorităţilor locale, dar scăderi de încasări la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii.

Cheltuielile totale ale bugetului consolidat au fost calculate atunci în scădere cu 978 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Mai mulți membri ai Parlamentului European (EP) au adresat o solicitare oficială Comisiei Europene pentru a evalua dacă autovehiculele mării chinezești BYD reprezintă o amenințare la adresa......
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu produs acum un an
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu ...
MOL a repornit cu succes unitatea de distilare a țițeiului AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea, care a fost grav avariată ...
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Majoritatea cetățenilor Uniunii Europene se declară în favoarea unei tranziții accelerate dinspre petrol și gaze către ...
Taco Bell a deschis restaurantul cu numărul 19 din România
Taco Bell a deschis restaurantul cu numărul 19 din România
Sphera Franchise Group, liderul pieței locale de foodservice, își extinde rețeaua Taco Bell din România prin deschiderea ...