Populaţia Germaniei a crescut cu 700.000 de persoane în 2015

Numărul persoanelor care trăiesc în Germania, cea mai populată ţară din Europa, a crescut cu 700.000 în 2015, ajungând la cel puţin 81,9 milioane de locuitori, potrivit estimărilor difuzate vineri de către Biroul federal de statistică, Destatis, citat de agenţia DPA.
Economica.net - vin, 29 ian. 2016, 13:51
Populaţia Germaniei a crescut cu 700.000 de persoane în 2015

Cifrele oferite de către Destatis arată că, în pofida unei uşoare majorări a numărului de nou-născuţi, creşterea demografică a încetinit în 2015 ca urmare a unui deficit mai larg de naşteri – diferenţa dintre naşteri şi decese -, înregistrându-se un număr de decese semnificativ mai mare decât în 2014.

Cu toate acestea, afluxul de imigranţi în Germania a contrabalansat în anii precedenţi deficitul de naşteri, cu o migraţie netă în 2015 de până la 900.000, doborând recordul anterior de aproape 800.000 de persoane în 1992.

Destatis a afirmat că nu este în măsură să evalueze în ce măsură creşterea numărului de solicitanţi de azil anul trecut a fost luată în calcul în cifrele sale. S-ar fi putut întâmpla ca unele persoane nou-sosite să fie înregistrate de două ori, potrivit unui comunicat al Destatis.

Autorităţile locale s-au străduit să înregistreze 1,1 milioane de solicitanţi de azil care au sosit în Germania anul trecut, ajungându-se la scene de haos la centrele de primire şi la o acumulare uriaşă de documente.

Cifrele de vineri reprezintă ”doar minimul ce era de aşteptat”, potrivit Destatis.

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul de 100% la categoria „siguranță post-accident”, unul dintre cei......
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...