Populiştii italieni şi-au prezentat programul, anti-Bruxelles şi anti-austeritate

Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extrema dreaptă) şi-au făcut public vineri programul cu care îşi propun să guverneze, după ce au anunţat joi că au ajuns la un acord final cu privire la acest document, informează AFP.
Economica.net - vin, 18 mai 2018, 13:17
Populiştii italieni şi-au prezentat programul, anti-Bruxelles şi anti-austeritate

‘Contractul de guvern al schimbării’ prezentat de populişti este marcat puternic de euroscepticism şi are poziţii foarte la dreapta pe teme precum imigraţia şi securitatea.

‘Acţiunea guvernului va viza un program de reducere a datoriei publice, nu prin venituri bazate pe impozite şi austeritate, politici care nu şi-au atins obiectivul, ci mai degrabă prin creşterea PIB printr-o relansare a cererii interne’, se spune în document.

Printre punctele principale se menţionează revizuirea, ‘împreună cu partenerii europeni, a cadrului guvernanţei economice’, inclusiv a politicii monedei unice, ‘în prezent bazată pe predominanţa pieţei’, în ideea ‘revenirii la poziţionarea originară, când statele europene erau conduse de o intenţie reală de pace, fraternitate, cooperare şi solidaritate’.

Cele două partide vor să ceară Băncii Centrale Europene ‘să extindă statutul în vigoare al principalelor bănci centrale din lume pentru a se ajunge la o uniune monetară adaptată echilibrelor geopolitice şi economice coerentă cu obiectivele uniunii economice’.

Ele cer, de asemenea, ‘o întărire a rolului şi puterilor Parlamentului European, unica instituţie europeană care are legitimitate directă’, şi vor instituirea unei ‘cetăţenii a Uniunii’, care să fie expresia unei egalităţi între cetăţenii europeni, precum şi o luptă eficientă împotriva dumpingului chiar în interiorul UE.

Liderul M5S, Luigi Di Maio, a declarat în faţa presei că cele două partide doresc să solicite Bruxelles-ului o parte din cele 20 de miliarde de euro din contribuţia anuală a Italiei la bugetul UE.

În programul anunţat mai sunt prevăzute introducerea unei ‘cote unice’ de impozitare, care să reducă pragurile actuale la două impozite, de 15% şi 20% pentru persoane fizice şi juridice; acordarea unui ‘venit de cetăţenie’ de 780 de euro lunar persoanelor nevoiaşe, pentru a favoriza reinserţia lor profesională şi creşterea economică.

În ce priveşte imigraţia şi islamul, va fi acordată prioritate expulzărilor şi luptei împotriva ‘business-ului cu migranţi’, plecând de la reţelele de traficanţi până la asociaţiile care administrează centrele de primire; accelerarea examinării cererilor de azil şi repatrierea sistematică a celor respinşi – şi a solicitanţilor care au comis delicte -, care vor putea fi ţinuţi până la 18 luni în centre de retenţie; înfiinţarea unui registru al imamilor, închiderea imediată a moscheilor neautorizate, referendum local înainte de înfiinţarea unui nou lăcaş de cult musulman.

Programul mai prevede coborârea treptată a vârstei de pensionare – care, conform legii actuale, va ajunge la 67 de ani în 2019 -, făcând posibilă ieşirea la pensie în momentul în care suma dintre vârsta persoanei şi durata de cotizare atinge 100.

În materie de securitate, se prevede relaxarea principiului legitimei apărări, astfel încât o persoană să aibă dreptul, în locuinţa proprie, să tragă asupra unui intrus, chiar în lipsa unei ameninţări fizice clare.

Documentul se mai referă la construirea de noi închisori şi ‘consimţirea ca deţinuţii străini să-şi ispăşească în număr cât mai mare’ pedepsele în ţările de origine, dar şi la recrutarea masivă de poliţişti şi jandarmi.

În plan extern, cele două formaţiuni reafirmă ancorarea Italiei în alianţa atlantică, ‘cu Statele Unite ca partener privilegiat’, dar prevăd ‘o deschidere către Rusia, care nu trebuie percepută drept o ameninţare, ci ca un partener economic şi comercial’. Pentru aceasta, ele consideră oportună ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei, ‘care trebuie reabilitată ca interlocutor strategic’.

Programul prezentat de M5S şi de Ligă mai prevede reducerea drastică a numărului de parlamentari la 400 de deputaţi (faţă de 630 în prezent) şi 200 de senatori (faţă de 318), care să fie aleşi toţi prin sufragiu universal direct, dar cu interdicţia de a trece de la un grup politic la altul în perioada unei legislaturi.

Programul mai susţine dezvoltarea instituţiei referendumului de iniţiativă populară, întărirea autonomiei regiunilor, o ‘legislaţie anticorupţie severă şi incisivă’ pentru ‘recuperarea resurselor sustrase statului’, cu pedepse majorate şi interdicţie pentru cei găsiţi vinovaţi să exercite o funcţie publică.

În materie de economie, cele două partide vor să pună capăt vânzării companiei aeriene Alitalia, care trebuie ‘salvată şi chiar relansată’, alte măsuri fiind introducerea unui salariu minim legal, dezvoltarea ‘economiei verzi’ şi a automobilelor electrice, protejarea economiilor bancare.

Alte idei din program sunt interdicţia ca din guvern să facă parte persoane condamnate pentru corupţie, care fac obiectul unei anchete pentru fapte grave ori sunt masoni, mai fiind prevăzute măsuri pentru stimularea natalităţii (creşe gratuite pentru italieni), închiderea tuturor taberelor nomade ilegale şi obligativitatea şcolarizării copiilor, dar şi reevaluarea angajamentelor în misiunile militare internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...