Prejudiciu de 4,7 milioane dolari într-un dosar de înşelăciuni cu criptomonede. 240 de persoane vătămate – la audieri

Un prejudiciu de peste 4,71 milioane dolari a fost stabilit de anchetatorii prahoveni într-un dosar de înşelăciuni cu criptomonede, 240 de persoane vătămate (persoane fizice şi juridice) urmând să fie audiate la sediul DIICOT Ploieşti.
AGERPRES - mar, 20 iun. 2023, 13:38
Prejudiciu de 4,7 milioane dolari într-un dosar de înşelăciuni cu criptomonede. 240 de persoane vătămate - la audieri

Potrivit unor comunicate de presă transmise marţi, de DIICOT şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, în acest dosar sunt efectuate 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova, Olt şi Ilfov şi a municipiului Bucureşti, urmând să fie puse în aplicare 14 mandate de aducere, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals informatic, înşelăciune şi evaziune fiscală.

„În cauză s-a reţinut faptul că, în luna octombrie 2019, la momentul înfiinţării unei societăţi comerciale, reprezentanţii legali ai persoanei juridice au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic şi înşelăciune, prin atragerea de fonduri băneşti către această societate, sub formă de criptomonede, de la diverşi clienţi, cărora le erau propuse randamente nereale. Pentru atingerea acestui scop au înfiinţat departamente de call-center, apelând la întâmplare diverse persoane cărora le erau propuse câştiguri din investiţii în criptomonede, iar pentru a le întări convingerea cu privire la seriozitatea relaţiilor comerciale au înfiinţat un site, unde fiecărui client îi era alocat un profil de investitor, cu user şi parolă”, spun anchetatorii.

Conform acestora, după înregistrare, clienţilor li se afişau, pe contul care le era alocat pe site-ul administrat de societate, grafice false, care exprima randamentul investiţiilor lor în criptomonede cu creştere exponenţială, de la o lună la alta, în ciuda faptului că piaţa criptomonedelor a urmat un trend descendent începând cu luna noiembrie 2021.

„În ciuda corecţiilor serioase de preţ pe piaţa criptomonedelor, graficul clienţilor afişa creşteri progresive, de la lună la lună, în măsura în care nu îşi manifestau dorinţa de a retrage investiţia ori, cel puţin, profitul generat de aceasta. Aceste false creşteri lunare de portofoliu, afişate pe graficul de investior din cadrul platformei, grafice nereale, le-au creat clienţilor dorinţa de a aduce fonduri suplimentare către membrii grupării infracţionale organizate, pentru a le fi investite în continuare în această piaţă nereglementată, în vederea obţinerii de profituri din ce în ce mai consistente. În aceste condiţii, majoritatea clienţilor rămâneau captivi în cadrul mecanismului fraudulos, criptomonedele fiind transferate în fapt, în contul unuia dintre membrii grupului infarcţional organizat şi convertite în dolari”, menţionează sursele citate.

Schema infracţională dezvoltată de membrii grupării este specifică sistemelor piramidale, astfel criptomonedele achitate de ultimii clienţi erau de cele mai multe ori convertite în dolari, pentru ca ulterior cu o parte din aceste fonduri să se efectueze plăţi parţiale către clienţii mai vechi, care solicitau în mod insistent restituirea banilor, care promovau acţiuni civile la instanţele de judecată ori care susţineau telefonic că intenţionează să formuleze plângeri penale, arată procurorii.

Diferenţa rămasă era cheltuită de membrii grupării infracţionale organizate în interes personal, prin folosirea cardului de debit la comercianţi ori pentru retragere de numerar la diverse ATM-uri.

Valoarea prejudiciului produs clienţilor este în valoare de peste 4,71 milioane USD.

Audierea suspecţilor, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, se va desfăşura la sediul DIICOT Ploieşti.

În cursul acestei zile, cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Alba-Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca,Constanţa, Craiova, Iaşi, Piteşti, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara, Oradea şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Olt, Hunedoara, Sibiu, Satu-Mare, Călăraşi, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Mehedinţi, Brăila, Vrancea, Neamţ, Harghita, Maramureş, Sălaj, Covasna, Botoşani, Arad, Caraş-Severin, Vâlcea, urmează să fie audiate 240 de persoane vătămate (persoane fizice şi jurice), se mai arată în comunciatele autorităţilor.

La acţiune participă şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ani
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ...
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani, pe fondul creşterii preţurilor la energie, care alimentează......
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, ...
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției de muniție de tip NATO
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției ...
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate ...
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele din SUA
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele ...
Suma dividendelor plătite de marile companii franceze în timpul celui de-al doilea trimestru a fost cea mai mare din Europa ...