Premieră pentru șoferii din România. Firmele care vând RCA direct din afara țării au ajuns la cote importante. Prețurile sunt mai mici. Ce trebuie să știi când cumperi aceste asigurări

Sucursalele societăților de asigurări din Uniunea Europeană autorizate să vândă asigurări pe piața din România au ajuns să controleze o cotă importantă de piață. Asiguările RCA sunt principalul produs pe care îl țintesc, în general la prețuri mai mici decât media pe anumite segmente de șoferi.
Ion Dobreanu - joi, 22 dec. 2022, 21:30
Premieră pentru șoferii din România. Firmele care vând RCA direct din afara țării au ajuns la cote importante. Prețurile sunt mai mici. Ce trebuie să știi când cumperi aceste asigurări

Sucursalele firmelor de asigurare din UE, adică acele firme care vând asigurări, în principal RCA, în România, fără să fie supravegheate de autoritățile locale au ajuns la subscrieri de peste 1,4 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2022, un record al tuturor timpurilor.

Valoarea Primelor Brute Subscrise (PBS) în România de sucursalele societăților de asigurare din SEE pe segmentul asigurărilor generale a depășit 830 de milioane de lei în primele nouă luni din 2022, cu 183% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate în rapoartele ASF, scrie www.studiifinanciare.ro.

Cea mai importantă prezență este în zona asigurărilor RCA, acolo unde s-au subscris prime de circa 320 de milioane de lei, aproape integral de o către o singură societate, Axeria Iard, care s-a lansat în România în urmă cu exact un an și controla deja aproape 5,6% din piața RCA la finalul primelor nouă luni din acest an.  Mai au ponderi importante clasa A14-asigurări de credit și clasa A9- alte daune sau pierderi legate de alte bunuri decât cele menţionate la clasele 3 – 7 (în principal asigurări agricole).

Pe clasa A14, a asigurărilor de credit, majoritatea primelor sunt subscrise de către Coface.

Pe zona de asigurări agricole, are o prezență importantă societatea Agra, din Austria.

Pe zona de asigurări de viață, subscrierile rămân relativ mici, de sub 550 de milioane de lei, cele trei societăți care domină clasamentul find Metlife(jucător important pe piață, care a activat până acum 6 ani cu o societate înregistrată în România, dar care a ales să își transfere toate activitățile din Europa direct pe compania din Irlanda), Aegon și Cardif Assurance.

Pe zona de RCA a început recent activitatea, tot cu o sucursală, și HD Insurance, o societate înregistrată în Cipru,  care este un jucător major în Grecia, prin Hellas Direct. În România activează prin două societăți comerciale care au în acționariat și brokeri.

Cea mai mare parte a activității sucursalelor se desfășoară prin intermediul brokerilor locali, care, în primele 9 luni ale anului, au intermediat prime de 970 de milioane de lei pentru respectivele entități. Altfel spus, aproape 70% din totalul vânzărilor realizate de sucursalele directe au fost făcute prin brokeri înregistrați în România și supravegheați de ASF. Acesta este și unul dintre motivele pentru care intermedierea totală a crescut substanțial în primele nouă luni ale anului.

Ce înseamnă FOE și ce trebuie să știți atunci când cumpărați o asigurare de la o societate înregistrată în altă țară UE decât România    

În Uniunea Europeană funcționează de mai mulți ani un sistem care permite societăților financiare (de la bănci și fonduri de investiții până la companii de asigurare și fonduri de pensii) să își desfășoare activitatea în oricare dintre țările care fac parte din Spațiul Economic European (SEE) fără a fi nevoie să fie înregistrate și supravegheate de autoritățile din respectiva țară. Acest sistem este cunoscut și ca “ pașaport european” sau drept la liberă practică.

Un exemplu cunoscut în acest sens este cel la băncii ING, care, în România, nu activează ca subsidiară a grupului-mamă din țara de origine(în acest caz Olanda), așa cum se întâmplă cu majoritatea marilor bănci de la noi,  ci ca o sucursală directă a respectivului grup financiar.

Revenind la asigurări, legislația europeană, transpusă și în legile și normele din România, permite societăților înregistrate în state ale UE să activeze pe piața locală printr-o simplă notificare a Autorității de Supraveghere Financiară, care o înregistrează în registrul dedicat, disponibil pe site-ul Autorității.

Așa cum arătam și mai sus, majoritatea sucursalelor vând prin brokeri, iar brokerii sunt obligați  să notifice clientul că este vorba despre o sucursală și nu despre o societate înregistrată în România.  De aici decurge și primul pas pe care trebuie să îl faceți atunci când vreți să cumpărați o asigurare emisă de o astfel de societate. Acesta este verificarea registrului ASF (disponibil AICI). Dacă firma respectivă nu este prezentă în registru, nu este cazul să cumpărați asigurarea pentru că ea nu va fi validă pe teritoriul României.

Un al doilea lucru pe care trebuie să îl știți este că autoritățile din România au încurajat societățile care și-au exprimat intenția de a intra direct pe piața locală să o facă prin sistemul Freedom of Establishment(FOE), care presupune deschiderea unei sucursale înregistrate sub formă de persoană juridică română. Conducerea respectivei sucursale este autorizată de către ASF, în urma unor procese asemănătoare cu cele la care sunt supuși responsabilii din societățile înregistrate în România. Așadar, în cazul în care, de exemplu, relația cu brokerul devine defectuoasă vă puteți adresa direct sucursalei respective. Spre deosebire de sistemul Freedom of Service (FOS), cealaltă variantă prin care un asigurător străin poate activa în România și care nu presupune înființarea unei sucursale, sistemul FOE presupune, totuși, o anumită formă de control direct al ASF asupra activității firmei, prin intermediul sucursalei.

A treia particularitate și poate cea mai importantă este că societățile străine care activează în România direct prin sucursală nu sunt obligate să cotizeze la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), motiv pentru care, în caz de faliment, păgubiții nu vor fi îndestulați de către FGA și vor fi nevoiți să apeleze la fondul de garantare din țara de origine a societății. Este important de subliniat că nu toate țările UE au un astfel de fond. Legislația europeană urmează să impună existența în toate țările a unui fond care să despăgubească clienții și terții păgubiți în caz de faliment, însă acest sistem nu a fost încă implementat, iar când va fi se va rezuma la asigurările RCA. Din acest punct de vedere, România este una dintre țările cu cele mai bune sisteme de protecția, FGA arătându-și utilitatea în mai multe ocazii.

În al patrulea rând, trebuie menționat că majoritatea sucursalelor din România nu au oameni proprii care să se ocupe de gestionarea dosarelor de daună și apelează la societăți locale specialiazate. Aceste societăți sunt, în general, reprezentante ale unor companii multinaționale din domeniu.

Ce șoferi beneficiază de cele mai bune oferte

Axeria Iard a reușit să acumuleze cotă de piață rapid, în principal pe fondul golului lăsat în piață de falimentul City Insurance, care avea peste 3 milioane de clienți RCA. Francezii și-au depășit deja estimăriule pentru primul an de activitate și au ajuns la peste 6,5% din piață, la nivelul lunii aprilie, conform datelor ASF. Strategia firmei o copiază pe cea a Watford, care, cât a activat în România a avut drept concurență inclusiv City Insurance, nereușind să adune mai mult de 3% din Primele Brute Subscrise (PBS) pe RCA. Concret, automobilele pe persoană fizică sunt principala țintă. Mai departe, Axeria încearcă să segmenteze în funcție vârsta șoferului (cotează mai sus decât concurența acolo unde șoferii sunt tineri sub 30 de ani) și de capacitatea motorului (la peste 2 litri deja daunalitatea este mult mai mare). Acest tip de segmentare o practică însă toate firmele din RCA în acest moment, deci este o concurență  de tip ” cine scapă” nu „cine vinde”, specifică pieței din România mai ales în perioadele tensionate. Unde se deosebea  Watford de ceilalți și o  face și Axeria este la segmentarea în funcție de zona unde este condusă mașina. Mașinile din orașele mici, sub 50.000 de locuitori, sunt principala țintă a companiei, iar șoferii de acolo vor beneficia de prețuri mai mici din partea Axeria.

 

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități de export la nivel mondial
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități ...
Compania chineză Chery Auto a anunţat vineri că nou achiziţionata fabrică din Barcelona va fi una dintre principalele sale facilităţi de export la nivel mondial, urmând să producă anual......
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, ...
Vista Bank a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții în sumă ...