Președintele Curții Supreme din Ucraina a fost arestat pentru corupție. El a fost prins cu o mită de 2,7 milioane de dolari

Preşedintele Curţii Supreme ucrainene, Vsevolod Kniazev, a fost arestat marţi şi plasat în arest preventiv după ce a fost prins în flagrant într-un caz de corupţie cu o mită de 2,7 milioane de dolari, a anunţat un responsabil al Parchetului anticorupţie din Ucraina, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 mai 2023, 17:56
Președintele Curții Supreme din Ucraina a fost arestat pentru corupție. El a fost prins cu o mită de 2,7 milioane de dolari

Odată cu Kniazev a mai fost arestată încă o persoană, a cărei identitate nu a fost precizată.

Acesta este cel mai mare caz de corupţie descoperit până în prezent în interiorul justiţiei ucrainene, a declarat şeful biroului naţional anti-corupţie, Semen Krivonos, care a vorbit despre un „grup infracţional” format din judecători ai Curţii Supreme.

Potrivit unor responsabili anti-corupţie, miliardarul ucrainean Kostiantin Jevago, un fost deputat a cărui extrădare din Franţa autorităţile de la Kiev încearcă să o obţină, s-ar fi înţeles cu o societate de avocatură să mituiască la Curtea Supremă pentru ca acesta să adopte o decizie convenabilă lui Jevago.

Acesta din urmă, potrivit Parchetului anticorupţie, a transferat avocaţilor săi suma de 2,7 milioane de dolari, din care 1,8 milioane ar fi urmat să ajungă la judecătorii Curţii Supreme şi diferenţa de 900.000 de dolari le-ar fi rămas avocaţilor pentru „serviciile de intermediere”.

Conform aceluiaşi parchet, scopul afaceristului ucrainean era de a obţine din partea Curţii o decizie care să-i permită să păstreze controlul asupra unor acţiuni ale unei companii miniere care face obiectul unui litigiu între Kostiantin Jevago şi foşti acţionari.

Al cincilea cel mai bogat ucrainean, cu o avere estimată de Forbes la 1,4 miliarde de dolari, Jevago este proprietarul grupului minier Ferrexpo şi se numără de mai mulţi ani printre persoanele date în urmărire de Ucraina pentru delicte financiare.

El este acuzat că a deturnat 113 milioane de dolari din banca sa Finance and Credit Bank, care a dat faliment în anul 2015. Reţinut în Franţa pe 28 decembrie 2022, Kostiantin Jevago a fost eliberat câteva zile mai târziu sub control judiciar.

Corupţia este un fenomen endemic în Ucraina. O precedentă afacere de corupţie, dezvăluită în ianuarie, priveşte aprovizionarea armatei în timpul războiului aflat în desfăşurare cu Rusia şi a provocat un val de demisii în ministere, administraţii regionale şi în sistemul judiciar.

Sursa foto: Euromaidanpress.com

Te-ar mai putea interesa și
Moscova nu exclude posibilitatea unei întâlniri trilaterale între preşedinţii Rusiei, SUA şi Chinei
Moscova nu exclude posibilitatea unei întâlniri trilaterale între preşedinţii Rusiei, SUA şi Chinei
Moscova nu a exclus posibilitatea unei întâlniri trilaterale între preşedinţii Rusiei, SUA şi Chinei, a declarat duminică ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, relatează......
Nicușor Dan convoacă CSAT. Planul de înzestrare a Armatei și consolidarea prezenței militare americane, pe agenda ședinței
Nicușor Dan convoacă CSAT. Planul de înzestrare a Armatei și consolidarea prezenței militare americane, pe agenda ședinței
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va ...
Iranul ripostează după atacurile americane asupra a trei dintre petrolierele sale
Iranul ripostează după atacurile americane asupra a trei dintre petrolierele sale
Iranul a revendicat duminică dimineaţa atacul asupra unei drone navale americane în zona Strâmtorii Ormuz, după ce SUA ...
Europa intră în cursa sateliţilor. O companie germană a lansat prima sa rachetă în spaţiu
Europa intră în cursa sateliţilor. O companie germană a lansat prima sa rachetă în spaţiu
Racheta Spectrum, construită de compania germană Isar Aerospace, a decolat sâmbătă la ora 22:12 (20:12 GMT) de la baza ...