Preşedintele Iohannis i-a retras lui fostului director CFR Călători, Mihai Necolaiciuc, Ordinul Naţional ‘Steaua României’

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind retragerea decoraţiei Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler lui Mihai Necolaiciuc, fost director al CFR, având în vedere decizia Curţii de Apel Bucureşti din noiembrie anul trecut, prin care a fost condamnat definitiv la opt ani închisoare pentru abuz în serviciu.
Economica.net - mar, 28 mart. 2017, 16:21
Preşedintele Iohannis i-a retras lui fostului director CFR Călători, Mihai Necolaiciuc, Ordinul Naţional 'Steaua României'

Administraţia Prezidenţială anunţă într-un comunicat că ordinul a fost acordat prin decretul preşedintelui României nr. 554 din 1 decembrie 2000.

Iniţial, Necolaiciuc a fost condamnat în iunie 2015 de Judecătoria Sectorului 1 la 10 ani închisoare, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani.

Necolaiciuc a mai fost condamnat definitiv într-un alt dosar de deturnare de fonduri la patru ani şi şase luni închisoare, el fiind însă eliberat condiţionat în iulie 2015.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus ca din cei opt ani de închisoare să fie scăzuţi aproximativ trei ani şi trei luni, respectiv perioada când a stat în arest preventiv (iunie 2009 – ianuarie 2012) şi perioada petrecută în penitenciar (octombrie 2014 – iulie 2015).

Pe latură civilă, instanţa a dispus ca Necolaiciuc şi ceilalţi inculpaţi din dosar să plătească în solidar suma de aproximativ 110 milioane lei către părţile civile SN CFR SA şi Ministerul Transporturilor.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi şi complicii lui Necolaiciuc, persoane din fosta conducere a CN CFR sau şefi de servicii: Viorica Olăeru – cinci ani şi şase luni cu executare, Ilie Vlăduţ – trei ani cu suspendare, Dragoş Vasile Vlăduţ – trei ani cu executare, Ana Maria Matei – trei ani cu suspendare, Octavian Costea – trei ani şi şase luni, Alexandru Nicolae – trei ani cu suspendare, Marius Iliuşcă – patru ani cu executare, Ovidiu Lucian Nicula – patru ani cu executare.

La acest dosar a fost conexat un altul, în care au fost condamnaţi trei oameni de afaceri: Dumitru Creştin – doi ani închisoare, Andrei Bogdan Gheorghiu – patru ani, Adrian Viorel Gaşpar – doi ani, toate pedepsele fiind cu executare. În privinţa lui Adrian Viorel Gaspar şi Dumitru Creştin instanţa a reţinut că aceştia au plătit prejudiciul de 4.862.300 lei.

Toate pedepsele aplicate inculpaţilor sunt mai mici decât cele date de instanţa de fond – Judecătoria Sectorului 1, în condiţiile în care cei trei oameni de afaceri primiseră câte cinci ani închisoare.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...