Firmele de asigurare pun service-urile pe jar. Sondaj: Peste 90% dintre şoferi vor tarife de referinţă pentru reparațiile pe RCA

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România(UNSAR) vine cu un anunț care nu va rămâne fără ecou. Conform unui sondaj realizat de IRES și comandat de UNSAR, peste 90% dintre șoferi și-ar dori să existe un tarif public, orientativ, de referință pentru costurile reparațiilor. Sondajul vine în contextul în care în Senat există deja o inițiativă legislativă care propune exact introducerea unei astfel de referințe și care a fost contestată violent atât de asociații ale service-urilor cât și de asociații ale transportatorilor.  
Şerban Buşcu - lun, 13 ian. 2020, 12:27
Firmele de asigurare pun service-urile pe jar. Sondaj: Peste 90% dintre şoferi vor tarife de referinţă pentru reparațiile pe RCA

Peste 90% dintre românii care conduc un autovehicul consideră că ar fi benefică publicarea anuală, cu titlu informativ, a unor prețuri de referință pe piața reparațiilor auto de către o autoritate competentă, arată un studiu realizat de către IRES pentru UNSAR în decembrie 2019.

De menționat că întrebarea UNSAR a fost astfel construită încât să facă trimitere directă către o posibilă majorare a tarifelor RCA, ca urmare a creșterii sumelor pe care asigurătorii le plătesc pentru reparații. În contextul în care prețul este singurul argument pe care românii îl iau în calcul atunci când aleg o poliță RCA, este de așteptat ca referința la acest indicator să îi fi sensibilizat.

„Pentru a evita sau limita practicarea unor prețuri exagerate pe piața de reparații auto…”, debutează  primele două întrebări ale sondajului. În opinia UNSAR, introducerea unei referințe „ar veni în sprijinul consumatorilor români, oferindu-le repere acestora și permițându-le să fie mai bine informați cu privire la costurile implicate de reparațiile auto”. Peste 93% dintre participanții la studiu spun că sunt interesați de valoarea despăgubirii achitate de asigurătorul RCA în cazul unei daune. În același timp, doar puțin peste jumătate cunosc faptul că păgubiții RCA au dreptul legal de a încasa despăgubirea de la asigurător fără a fi obligați să își repare autovehiculul.

Același studiu IRES arată că 71% dintre șoferii intervievați ar fi deranjați, mult și foarte mult, dacă, în situația în care își repară autovehiculul avariat într-un accident de circulație, valoarea reparației despăgubită de polița de asigurare RCA a vinovatului ar fi cu mult mai mare decât costul aceleiași reparații efectuate fără asigurare. Asigurările RCA au o importanță socială majoră, în special în condițiile în care 43% dintre participanții la acest studiu spun că există un risc ridicat și foarte ridicat de a fi implicați într-un accident rutier, iar alți 30% evaluează riscul ca fiind mediu. Astfel, aproape trei sferturi dintre șoferii intervievați sunt conștienți de riscurile la care sunt expuși în trafic, iar 96% dintre participanții la studiu apreciază asigurarea RCA ca fiind utilă și foarte utilă”, arată reprezentanții UNSAR. În fiecare lună a anului 2018, industria de asigurări a plătit despăgubiri aferente polițelor RCA de circa 50 milioane EUR, ajutând astfel familii și afaceri aflate în situații dificile. Peste 6,2 milioane contracte de asigurare RCA erau în vigoare la finalul trimestrului III al anului precedent, conform datelor oficiale publicate de către ASF. Studiul a fost realizat de către IRES în decembrie 2019 pe un eșantion de 1.090 de subiecți.

Război deschis

În acest moment, firmele de asigurare care vând RCA și unitățile service se află într-un război deschis, care merge până la acuzații de natură penală, în anumite cazuri.  Unul dintre evenimentele care au pus gaz pe focul acestui conflict este și promovarea, în Senat, a unui proiect de lege care, printre altele, propune chiar calcularea unui tarif de referință pentru costul reparațiilor auto.

Diferența față de ce a măsurat sondajul UNSAR este, însă, că proiectul vorebște de un tarif de referință obligatoriu ce nu va putea fi depășit de unitățile repaaratoare. Prima inițiativă în acest sens a venit, la nivel de discuție, de la Consiliul Concurenței, care a arătat că se vede o creștere a prețurilor practicate de service-uri și că, pentru a evit o majorare a tarifelor RCA din această cauză, se simte nevoia unei reglementări.

De partea cealaltă, organizația service-urilor independente( ASSAI), mai multe asociații ale transportatorilor(cea mai vocală fiind COTAR ), dar și una dintre confederațiile din domeniul protecției consumatorilor (CONROM) au contestat vehement inițiativa, considerând că aceasta încalcă regulile concurenței, legislația locală și cea internațională.

Tensiunile dintre unitățile service și firmele de asigurare au pornit la puțin timp după ce lege RC, părută în 2017, a spart monopolul asigurătorilor pe parteaa de constaatare și evaluare a daunelor. După apaariți legii, păgubitul a căpătat dreptul de a face constatarea daunei la orice unitate service, iar service-ul are posibilitatea de a evalua daunele „în funcție de documentele legale”, fără a apela la un sepcialist al firmei de asigurare. Aceste schimbări au conincis cu o creștere vizibilă  costurilor faacturate de service-uri cre, potrivit unui studiu BAAR, au urcat cu 34% în primii doi ani de la apariția legii.

În acest context, firmele care vând masiv RCA, adică Euroins și City Insurance, au trecut la fapte începând să refuze sau să plătească parțial facturile și preferând să meargă ulterior în instaanță. Multinaționalele de pe piață, pe partea cealaltă, reunite în UNSAR, fac lobby pentru modificarea legii, în condițiile în care vânzările efective de RC sunt mai degrabă marginale, în cazul lor.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american GE Vernova a primit o nouă comandă de 42 de turbine pentru un parc eolian mare în România
Gigantul american GE Vernova a primit o nouă comandă de 42 de turbine pentru un parc eolian mare în România
GE Vernova, divizia de regenerabile a giganului american General Electric, a încheiat un acord cu Greenvolt Power – parte a grupului portughez Greenvolt Group – pentru a furniza, instala și......
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
A doua ieftinire consecutivă a carburanților: azi Petrom a ieftinit benzina și motorina după ce ieri scăzuse prețul ...
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Cele mai mari progrese la autostrăzi în octombrie au fost înregistrate pe șantiere din zona Transilvaniei, potrivit datelor ...
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească prețurile, alții își vor ajusta portofoliul către modele mai scumpe”
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească ...
În 2026, piața mondială a telefoanelor se va contracta cu 1% din cauza penuriei de componente de memorie, ceea ce va determina ...