Preţul aurului este în creştere, din cauza temerilor privind extinderea pandemiei

Preţul aurului a crescut semnificativ luni, investitorii fiind din ce în ce mai interesaţi de metalul galben, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) va încetini ritmul redresării economiei mondiale, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 22 iun. 2020, 08:09
Preţul aurului este în creştere, din cauza temerilor privind extinderea pandemiei

În condiţiile în care preţul aurului a crescut deja cu 15% de la începutul anului, pe piaţa spot uncia de aur a urcat luni dimineaţă cu 0,7%, la 1.754,74 dolari, după ce atinsese cel mai ridicat nivel din 18 mai.

„Aversiunea generală faţă de risc ajută piaţa, vedem presiuni în creştere pe valutele expuse şi pe burse. Per ansamblu, aceste presiuni vin pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei”, a apreciat Michael McCarthy, analist şef la CMC Markets. Acesta a adăugat: „Pieţele sunt îngrijorate de perspectivele economice, ceea ce sprijină preţul aurului”.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat duminică o creştere cu 183.020 a cazurilor de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un record zilnic la nivel global. Bilanţul cazurilor globale de îmbolnăvire a ajuns la peste 8,7 milioane, iar cel al deceselor provocate de COVID-19 la cel puţin 461.000, potrivit unui raport zilnic al OMS.

Creşterea infecţiilor în SUA şi în alte regiuni a afectat speranţele pentru o redresare economică rapidă şi a redus apetitul investitorilor pentru activele riscante. De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini.

Şi uncia de argint a urcat luni dimineaţă cu 1,7%, la 17,91 de dolari, cel mai ridicat nivel din mai mult de o săptămână, în timp ce platina a crescut cu 1.6%, la 818,18 dolari.

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii din aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit.

Datele publicate separat de Administraţia vamală din Elveţia arată că, în luna mai, această ţară a exportat 126,6 tone de aur, în valoare de aproximativ şapte miliarde de dolari, către SUA, de 15 ori mai mult decât a livrat pe întreg parcursul anului 2019.

Perioada de tranzacţionare a aurului în jurul valorii de 1.700 dolari/uncie a ajuns în a noua săptămână – analiză Saxo Bank

Perioada de tranzacţionare a aurului în jurul valorii de 1700 dolari/uncie s-a extins în a noua săptămână, în timp ce metalul s-a străduit să găsească un subiect suficient de puternic pentru a duce preţul mai sus sau mai jos, potrivit unui analize realizată de analiştii Saxo Bank.

„Lipsa unui răspuns pozitiv la stimularea suplimentară a băncilor centrale, slăbiciunea recentă a dolarului şi randamentele reale mai scăzute au contribuit la determinarea reducerii poziţiilor long speculative deţinute de fondurile hedge pe piaţa futures. De la apogeul lunii februarie, acestea au redus poziţiile cu un procent de 55%, ajungând la cele mai mici dintr-un an. Între timp, fondurile tranzacţionate pe bursă, sprijinite de lingouri, au continuat să facă un tur de forţă: deţinerea totală de aur, conform datelor Bloomberg, a crescut cu 565 tone, până la 3138 tone în acest an. Prin urmare, mai mult aur pentru a compensa scăderea cererii fizice din cauza pandemiei şi blocajul din partea celor mai mari consumatori de aur din lume din Asia”, a menţionat Ole Hansen, director strategie mărfuri, Saxo Bank.

Potrivit analizei, creşterea cererii pentru ETF a venit de la toate tipurile de investitori: de la retail, la fonduri de pensii şi unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Nouă bănci private intervievate de Reuters, care supraveghează colectiv circa 6 trilioane de dolari pentru activele ultra-bogaţilor din lume, au declarat că au sfătuit toţi clienţii să îşi mărească alocarea către aur.

Totodată, Goldman Sachs a evaluat prognozele de preţ pe şase luni pentru aur la 1900 dolari/uncie şi, nu în ultimul rând, argintul la 21 dolari/uncie. Acesta din urmă reprezintă un raport aur-argint la 90,5, o performanţă cu 9% mai mare în raport cu piaţa actuală.

„Acţiunea recentă a preţurilor metalelor preţioase evidenţiază deopotrivă capacitatea lor de a frustra şi nevoia de răbdare. În acest moment, lipseşte declanşatorul necesar impulsionării pieţei, având în vedere riscul şi optimismul observate pe pieţele financiare. Totuşi, aceste evoluţii nu ne schimbă părerea că aurul va acţiona ca un diversificator important pe termen scurt, în timp ce pe termen lung este probabil să prospere, întrucât dolarul slăbeşte, iar randamentele reale se micşorează odată cu creşterea inflaţiei”, mai arată analiza.

Potrivit sursei citate, la acestea se adaugă riscuri geopolitice crescute, potenţial alimentate de COVID-19, în special cu sondajele care indică o înfrângere semnificativă pentru preşedintele Trump în noiembrie. Mai mult, pandemia riscă să accelereze procesul de deglobalizare şi reaşezare a relaţiilor internaţionale, care a început odată cu războiul comercial SUA-China.

Analiza Saxo Bank mai arată că pieţele mărfurilor, cu câteva excepţii, rămân într-o stare de sănătate destul de bună, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul a ceea ce până în prezent a fost o primă jumătate de an foarte volatilă şi uneori tulbure, marcată de cea mai gravă scădere a creşterii economice globale din cauza pandemiei, de la al Doilea Război Mondial încoace.

„În timp ce este încă în scădere cu 20%, indicele Bloomberg Commodity Commodity tranzacţionează cu plus 2% în această lună cu produse pro-ciclice – cum ar fi metalele industriale – petrolul şi produsele combustibile fiind principalul vector”, susţine reprezentantul Saxo Bank.

Totodată, majoritatea pieţelor, inclusiv mărfurile, urmăresc în prezent Rezerva Federală a SUA şi indicele S&P 500 ca surse cheie de inspiraţie. Ceva scăderi legate de creşterea cazurilor de COVID-19 din SUA, iar la Beijing acţiunile au scăzut, înainte ca FOMC să anunţe planurile de a cumpăra obligaţiuni corporative.

„Aceste evoluţii continuă să alimenteze întrebarea dacă evaluările actuale ale pieţei bursiere s-au dislocat de la economia reală, în vreme ce creşterea a scăzut şi a crescut şomajul. Piaţa se comportă în prezent ca şi cum Rezerva Federală va acţiona la orice semn de slăbiciune”, potrivit analizei.

Pe de altă parte, sectorul energetic continuă să prezinte o divergenţă între petrolul brut şi produsele derivate pe de o parte, şi gazul natural pe cealaltă parte.

„Reducerile robuste OPEC+, împreună cu un grad ridicat de conformitate şi rapoartele cum că cererea continuă să îşi revină într-un ritm rapid, au susţinut o redresare puternică a ţiţeiului şi a produselor derivate de la sfârşitul lunii aprilie. În cel mai recent raport al pieţei petrolului, Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) consideră că cererea de petrol din 2020 se îmbunătăţeşte, dar este în continuare în scădere cu 8,1 milioane barili/zi, înainte de a recupera cu încă 5,7 milioane barili/zi în 2021. În general, nu cred că cererea se va redresa complet până cel puţin în 2022, cu o recuperare lentă a cererii de kerosen şi o modificare a comportamentului consumatorului”, mai arată analiza Saxo Bank.

Astfel, în timp ce ţiţeiul a pornit pe drumul recuperării, „preţurile gazelor naturale din SUA şi Europa ar putea rămâne sub presiune în lunile următoare”.

„Acest lucru este un răspuns la stocurile care continuă creşterea sezonieră. Gazul natural din SUA pentru livrare se tranzacţionează în iulie cu o valoare peste 1,60 USD/MMBtu, adică peste valoarea minimă din martie, la 1,52 USD/MMBtu. Fără o creştere puternică a cererii (din cauza vremii mai calde) sau a creşterii cererii industriale, riscurile pe termen scurt indică scăderea preţurilor”, a subliniat reprezentantul băncii.

Totodată, un plus la sentimentul de nelinişte este perspectiva ca recenta reducere a producţiei de petrol din SUA să înceapă curând să aibă un trend invers.

„Din cauza creşterii petrolului WTI peste 40 dolari/baril, producătorii de ţiţei de şist sunt pregătiţi să crească producţia, eveniment care va produce o producţie suplimentară de gaz asociat. O altă provocare este scăderea recentă a exporturilor de GNL (gaz natural lichefiat), însă preţurile mai mici ale gazelor din întreaga lume ar putea reduce rentabilitatea exportului de GNL atunci când luăm în considerare costurile de transport şi lichefiere”, se mai precizează în analiza băncii.

Saxo Bank Group (Saxo) este un specialist fintech de top, axat pe tranzacţionarea multi-asset şi investiţii, livrând serviciul ‘Banking-as-a-Service’ clienţilor instituţionali. Saxo Bank a fost fondată în 1992, cu prima platformă de tranzacţionare online lansată în 1998 şi are sediul central la Copenhaga. Banca are în prezent peste 1500 de angajaţi în centrele financiare din toată lumea, inclusiv Singapore, Shanghai, Tokyo, Hong Kong, Londra, Paris, Zurich şi Dubai.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum PCE urmărit în mod special de Rezerva Federală, şi publicat cu câteva......
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean ...
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...