Prețurile de consum în SUA au înregistrat o creștere moderată în luna august

Indicele anual al preţurilor PCE (cheltuielile de consum personal) în SUA, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală (Fed), a crescut moderat în august, în urma costului mai ridicat al benzinei, transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 29 sept. 2023, 17:10
Prețurile de consum în SUA au înregistrat o creștere moderată în luna august

În august, indicele PCE a crescut cu 3,5%, după un avans de 3,4% luna precedentă, arată datele publicate vineri de Departamentul Comerţului din SUA. Rata anuală a inflaţiei în SUA a coborât semnificativ de la vârful de 7% atins în iunie 2022, dar încă depăşeşte ţinta Rezervei Federale – 2%.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, a crescut cu 3,9% în august, faţă de 4,2% luna precedentă. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către Fed la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

De la o lună la alta, indicele PCE a crescut cu 0,4% în august, după o creştere de 0,2% în iulie. Analiştii se aşteptau la o expansiune de 0,5% în august.

Aceste date sporesc speranţele că Fed ar putea readuce inflaţia la 2% fără creşterea şomajului sau reducerea activităţii economice. Săptămâna trecută, estimările Fed indicau o creştere a ratei şomajului de la 3,8% în prezent la 4,1% până la finalul anului, alături de o reducere graduală a inflaţiei până la 2,6%.

Preţul mediu la benzină a ajuns joi la 3,84 dolari galonul (un galon este echivalent cu 3,785 de litri n.r.), în creştere cu 0,07 dolari faţă de anul trecut.

Pentru a aduce inflaţia la un nivel de 2% pe an, Rezerva Federală americană a majorat dobânda de politică monetară la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani. În prezent oficialii Fed văd unele semnale încurajatoare că presiunile pe partea de preţuri se reduc, iar economia i-a contrazis pe cei care prognozau o încetinire semnificativă. Faptul că preţurile de consum au avut o creştere moderată în august ar putea să îi facă pe oficialii Fed să lase dobânzile nemodificate la reuniunea de luna viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice cu baterii de pe calea ferată din Marea Britanie, anunță vineri......
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările ...
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...