Prima şedinţă a biroului ONU de mediu ar putea avea loc în România

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al biroului Adunării ONU de Mediu a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA), a propus conducerii executive a UNEP ca prima şedinţă a noului birou să se organizeze în România, în această toamnă, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.
Economica.net - lun, 30 iun. 2014, 14:55
Prima şedinţă a biroului ONU de mediu ar putea avea loc în România

Propunerea a fost înaintată domnului Achim Steiner, secretar general adjunct al ONU şi director executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), în cadrul unei întâlniri bilaterale.

‘Directorul Executiv UNEP s-a arătat încântat de propunere şi şi-a exprimat susţinerea în acest sens. În acelaşi timp, Achim Steiner a menţionat că salută continuarea implicării României în forul de administraţie al UNEP – Biroul UNEA, poziţia de vicepreşedinte ocupată de ministrul Attila Korodi fiind de mare responsabilitate atât la nivel regional, cât şi internaţional, apreciind, totodată, eficienţa activităţii Reprezentantului Permanent la UNEP, dna. ambasador Iulia Pataki’, se arată în comunicat.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a condus delegaţia României la prima sesiune a UNEA, care a avut loc la sediul ONU din Nairobi, Kenya, în perioada 23 – 27 iunie 2014. Tema principală a UNEA1 s-a referit la ‘Obiectivele de Dezvoltare Durabilă şi Agenda ONU de dezvoltare post-2015, inclusiv Consumul şi Producţia Durabile’. Documentul final, adoptat la nivel ministerial, stabileşte măsurile pe care comunitatea internaţională trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea integrării depline a dimensiunii de mediu, în cadrul agendei de dezvoltare durabilă, mai spun reprezentanţii ministerului în comunicat.

‘În perioada prezenţei ministrului Korodi la UNEA, 26-27 iunie 2014, lucrările segmentului la nivel ministerial s-au finalizat prin adoptarea, după intense negocieri, a unui număr de 16 rezoluţii. Tematica acestor rezoluţii se referă la o serie de domenii importante ale sectorului de mediu, precum: biodiversitate, managementul chimicalelor şi al deşeurilor, în special poluarea datorată deşeurilor din plastic abandonate în ecosistemul mărilor şi oceanelor, poluarea aerului, comerţul ilegal cu specii sălbatice etc’, potrivit comunicatului.

Semnificaţia primei sesiunii a Adunării ONU de Mediu a UNEP este cu atât mai importantă cu cât ea anticipează viitoarele negocieri ce vor avea loc la sediul ONU din New York pe tema Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi a Agendei ONU de dezvoltare post – 2015. Procesul de negociere va avea loc în perioada sesiunii a 69-a a Adunării Generale a ONU (septembrie 2014-septembrie 2015) şi va culmina cu adoptarea acestora la Summit-ul la nivel de şefi de stat şi de guvern din septembrie 2015.

Adunarea ONU de Mediu a UNEP (UNEA) s-a constituit ca urmare a implementării prevederilor documentului rezultat al Conferinţei ONU privind Dezvoltarea Durabilă (Rio+20), ‘Viitorul pe care ni-l dorim’, înlocuind Consiliul de Administraţie al UNEP.

UNEA reprezintă organul de administraţie al UNEP, forul mondial de mediu la cel mai înalt nivel, care va lua decizii strategice pentru întărirea dimensiunii de mediu în contextul viitoarei Agende ONU de dezvoltare la nivel global. Această Agendă va continua eforturile comunităţii internaţionale de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Statele Unite ale Americii au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, pe fondul intensificării......
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe ...
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-şi reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, ...
Obiectivele militare britanice, vizate de drone de peste 300 de ori în ultimul an
Obiectivele militare britanice, vizate de drone de peste 300 de ori în ultimul an
Obiective militare britanice au fost vizate de drone de peste 300 de ori în ultimele 12 luni, indică datele publicate sâmbătă ...
Rolls-Royce prezintă Phantom Hummingbird, primul model din istorie cu o intarsie realizată din cochilie de abalone. Mașina a fost concepută ca omagiu adus soției unui client
Rolls-Royce prezintă Phantom Hummingbird, primul model din istorie cu o intarsie realizată din cochilie de abalone. Mașina ...
Rolls-Royce Motor Cars prezintă Phantom Hummingbird, un Phantom Extended conceput ca Private Commission drept omagiu adus ...