Proclamaţia de la Universitate: Demisia de urgenţă a preşedintelui Băsescu şi a Guvernului Boc

Protestatarii din Piaţa Universităţii au alcătuit o listă cu solicitări, prezentată la România TV de unul dintre cei veniţi luni la Kilometrul Zero al Capitalei.
Economica.net - lun, 16 ian. 2012, 16:04

Protestatarii din Piaţa Universităţii cer, în primul rând, „demisia sau demiterea de urgenţă a preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului PDL-PUNR-minorităţi„.

Printre cerinţele protestatrilor se mai numără „confiscarea averilor ilicite ale parlamentarilor şi guvernanţilor care nu pot să şi le justifice„, reducerea numărului de parlamentari şi ministere, modificarea în regim de urgenţă a legii referendumului.

Dănuţ Constantin a precizat că protestatarii veniţi la Universitate se delimitează de „anarhişti”. „Ne delimităm de cei care au atacat forţele de ordine, care pun în pericol siguranţa statului, care agresează. Eu nu sunt lider, toţi de aici am venit cu propuneri şi, că tot ziceau că nu avem doleanţe, uite că am încropit aceasstă proclamaţie”, au mai spus protestatarii.

„Noi suntem aici pentru toată lumea, şi pentru minorităţi. Nu discriminăm pe nimeni, vrem ca legea să fie aceeaşi pentru toată lumea, nu doar pentru dulăi şi pentru căţei nu„, a precizat Dănuţ Constantin, la microfonul România TV.

Te-ar mai putea interesa și
America se teme că războiul ruso-ucrainean se va extinde la țări din apropiere. Ce spune Marco Rubio
America se teme că războiul ruso-ucrainean se va extinde la țări din apropiere. Ce spune Marco Rubio
Secretarul american de stat Marco Rubio şi-a exprimat miercuri îngrijorarea că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde către alte ţări în urma unor incidente provocate de atacuri......
Lovitură de teatru. Decretrul prin care Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan a fost atacat în instanță – Mediafax
Lovitură de teatru. Decretrul prin care Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan a fost atacat în ...
Decretul prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru a ...
Fermierii intră în panică. Grâul și porumbul românesc, printre cele mai ieftine din zonă
Fermierii intră în panică. Grâul și porumbul românesc, printre cele mai ieftine din zonă
Prețul mediu al grâului românesc de panificație este mai mare anul acesta față de anul trecut și acum doi ani însă ...
O nouă baterie de stocare de mare capacitate a fost pusă în funcțiune în România. 120 MWh în Alba, a danezilor de la Eurowind FOTO
O nouă baterie de stocare de mare capacitate a fost pusă în funcțiune în România. 120 MWh în Alba, a danezilor de ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...