Produsele din Lidl, Kaufland şi Delhaize din Germania, Olanda şi Belgia analizate de România în scandalul alimentelor cu dublu standard

După ce a făcut o analiză exclusiv pe produsele din magazinele alimentare româneşti, finalizată cu concluzia că alimentele din spaţiul comunitar sunt bune de consum, Ministerul Agriculturii a trecut la studiul comparat pentru a da un verdict în scandalul produselor cu dublu standard de calitate din Vestul şi Estul Europei. Au adus spre analiză produse din Lidl Germania și Olanda, Kaufland Germania şi Delhaize (Mega Image –România) Belgia.
Economica.net - lun, 10 iul. 2017, 09:52
Produsele din Lidl, Kaufland şi Delhaize din Germania, Olanda şi Belgia analizate de România în scandalul alimentelor cu dublu standard

Autorităţile din România sunt pe ultima sută de metri cu analiza privind posibilul dublu standard de calitate a produselor alimentare comercializate în lanţurile locale de retail şi cele din Vestul Europei. Deja s-au luat probe din supermarketurile şi hypermarketurile din trei state vestice – Germania, Olanda şi Belgia, dar şi din România şi se aşteaptă rezultatele de laborator. Magazinele vizate au fost Lidl, Kaufland şi Delhaize (Mega Image în România) din Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia). Din cele trei state vestice, dar şi din România au fost identificate și prelevate 29 de probe (preparate din carne, preparate din lapte, conserve de pește, ciocolată).

„O echipă din România formată din specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor s-a deplasat la Maastricht, Aachen și Bruxelles . În perioada 19 – 26 iunie 2017, echipa a avut ca obiectiv realizarea studiului comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard. Delegația României a prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcție prezența lor în statele mai sus menționate și în România, precum și de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din țările vizate: LIDL – Germania și Olanda; KAUFLAND – Germania; Belgia – DELHAIZE (Mega Image –România). Produsele recoltate au fost selectate conform competențelor de către reprezentanții ANPC și ANSVSA, ținând cont de ingredientele și declarațiile nutriționale ale acestora și, mai ales, ținând cont ca aceleași produse din țările vizate să aibă același producător cu cele comercializate în România”, a anunţat Ministerul Agriculturii, printr-un comunicat.

Probele recoltate din Belgia, Olanda și Germania au fost predate către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București, ce aparține ANSVSA, spre analiză.

Totodată, după revenirea în țară, în perioada 28-29 iunie 2017, aceeași echipă a prelevat din magazinele din România probe din produse identice cu cele prelevate din Belgia, Olanda și Germania.

Amintim că deplasarea experţilor din România  s-a realizat ca urmare a scrisorilor transmise de Ministrul Petre DAEA, omologilor săi din Olanda, Germania și Belgia.

Pe perioada deplasării au avut loc întâlniri cu oficiali ai ambasadelor din țările mai sus menționate și cu experți/reprezentanți ai autorităților de control din Belgia.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...