Produsele electronice şi electrocasnice să aibă în limba română meniul, setările şi documentele care le însoţesc – propunere legislativă

Un proiect legislativ depus de deputatul PSD Mihai Weber prevede ca toate produsele electronice şi electrocasnice să aibă meniul şi setările în limba română, iar documentele care însoţesc produsele să fie, de asemenea, redactate obligatoriu în limba română, indiferent de ţara de origine, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 03 apr. 2018, 11:16
Produsele electronice şi electrocasnice să aibă în limba română meniul, setările şi documentele care le însoţesc - propunere legislativă

Deputatul propune modificarea articolului 53 alineatul (1) din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, astfel: „Pentru produsele de folosinţă îndelungată, acestea trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale”.

Weber mai spune ca documentele de însoţire prevăzute la alin. (1) trebuie să fie redactate obligatoriu în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea lor şi în alte limbi, scrie News.ro.

„Toate produsele electronice şi electrocasnice trebuie să aibă meniul şi setările produsului în limba română indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Consolele de jocuri, calculatoarele, telefoanele mobile, jocurile şi softurile acestora trebuie să fie şi în limba română indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Maşinile şi utilajele care au calculator de bord, GPS, sau alte facilităţi electronice trebuie să aibă meniul şi setările în limba română indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.”

El susţine că aceste modificări sunt necesare pentru a garanta utilizarea facilă a produselor şi pentru a ne alinia la dispoziţii asemănătoare cu alte ţări membre UE.

“Tendinţa de diversificare a produselor şi serviciilor existente pe piaţă, precum şi de interesul deosebit acordat protecţiei consumatorilor, impune adoptarea unor modificări la legea existentă pentru a garanta utilizarea facilă a produselor de către utilizator şi pentru a ne alinia la dispoziţiile asemănătoare din alte ţări membre ale Uniunii Europene”, se arată în expunerea de motive.

De asemenea, iniţiatorul susţine că prin aceste modificări consumatorii vor fi protejaţi faţă de situaţiile care pot apărea în urma achiziţionării unor produse şi utilizării în mod defectuos datorită neînţelegerii sau înţelegerii parţiale a setărilor sau indicaţiilor afişate în altă limbă decât limba română.

„Obligativitatea folosirii limbii române de către toţi producătorii, va reprezenta şi o oportunitate pentru piaţa muncii, fiind necesarea angajărea unui număr mare de români care să traducă aceste informaţii în limba română”, se mai arată în textul citat.

Proiectul a fost depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC anunță că a crescut cu peste 12% numărul de firme și PFA-uri care au intrat în insolvență în primele șase luni din 2026
ONRC anunță că a crescut cu peste 12% numărul de firme și PFA-uri care au intrat în insolvență în primele șase ...
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele şase luni din acest an a fost de 3.855, în creştere cu 12,36% faţă de perioada......
Cătălin Predoiu: Am depus la Parlament proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și a nu pierde un jalon din PNRR. Acesta include amendamente care nu reflectă fidel viziunea mea
Cătălin Predoiu: Am depus la Parlament proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și a nu pierde ...
Ministrul interimar al Justiţiei Cătălin Predoiu a precizat, vineri, că a depus la Parlament în calitate de senator ...
Karim Khan, procurorul Curții Penale Internaționale, a fost demis din funcție de statele membre
Karim Khan, procurorul Curții Penale Internaționale, a fost demis din funcție de statele membre
Adunarea statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) l-a demis vineri pe procurorul acestei instanţe, Karim ...
Forțele aeriene au doborât astăzi o a doua dronă intrată în spațiul aerian al României
Forțele aeriene au doborât astăzi o a doua dronă intrată în spațiul aerian al României
Președintele Nicușor Dan a anunțat că o nouă dronă a fost doborâtă la 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe.